51 de ani de nedreptate în umbra Transfăgărășanului
Pe 20 septembrie 2025, CNAIR a sărbătorit o jumătate de secol de la inaugurarea DN 7 C – Transfăgărășan, o realizare care, deși considerată un vârf al ingineriei românești, ascunde un adevăr întunecat. Construcția acestui drum montan nu a fost doar un act de măreție tehnologică; a fost, în realitate, un sacrificiu uman brutal. Aproape 40 de vieți au fost pierdute în timpul lucrărilor, un preț teribil pentru un simbol național.
Sacrificiul uman ca preț al succesului
În spatele fiecărui kilometru de asfalt perfect se află povești de neînlocuit ale celor care au plătit cu sânge pentru această infrastructură. CAINR, în discursurile sale pompoase, își permite să omagieze pe cei căzuți, dar în realitate, unde este respectul adevărat pentru aceste vieți? Fiecare laudă adusă „piscului ingineriei românești” ignoră tragedia acelor muncitori îngropați sub dărâmături.
Modernizare sau simplă cosmetizare a realității?
Azi, când se vorbește despre modernizarea acestui drum pentru a extinde perioada de circulație anuală, gândurile se îndreaptă către întrebările incomode: cine beneficiază de pe urma acestei investiții? Reprezentanții CNAIR laudă performanțele inginerilor români, însă care este prețul real al acestor „performanțe”? România a demostrat că poate construi, dar ce se întâmplă cu cei care au fost lăsați să plătească cu viața?
Un drum incontestabil, dar cu costuri inimaginabile
Terminat în 1974, Transfăgărășanul nu este doar o rută spectaculoasă călătorii; este un monument al durității umane. Când se vorbește despre îndemânarea și determinarea celor care au îndrăznit să transforme munții în drumuri, nu putem uita de umbra tragică a sacrificiilor lor. Expresia „românul știe să construiască” devine, astfel, o ironie amară în fața acestei istorii. Este timpul să ne întrebăm: construim pentru noi sau doar pentru a ne răscumpăra amintirile triste?
Un simbol al omului și al mormanului de neșanse
În fiecare an, milioane de oameni traversează acest drum, admirând peisajul, fără să conștientizeze tragedia care a precedat aceste momente de bucurie. CNAIR se laudă cu realizările sale, dar unde sunt omagierile sincere pentru cei care au lăsat totul în urmă? Gândiți-vă că există un morman de tristețe în spatele fiecărei imagini postate pe rețelele sociale. Oare ne continuăm fericiți drumurile fără să ne gândim la cei care nu mai sunt?
Concluzii? Ce concluzii?
CNAIR a anunțat cu mândrie modernizarea, dar va reuși aceasta să schimbe viziunea unui drum construit pe ruine? Astăzi, celebrăm 51 de ani de la inaugurare, dar este necesară o meditație profundă asupra adevărului din spatele acestui simbol românesc. Întrebarea persistentă rămâne: câți alții vor mai necesita sacrificii pentru ca alții să se poată bucura de realizările noastre?
Sursa: jurnaluldearges.ro
