Într-o lume în care curajul e rar
Marțea aceasta, la Centrul Cultural Pitești, s-a desfășurat o lansare care ar putea părea banală pentru unii, dar semnificația ei este mult mai profundă. Medic și poet, Constantin-Teodor Craifăleanu a deschis o ușă către emoții cu cel de-al cincilea volum al său: „Liliac liliachiu”. Ce este atât de special în această carte, veți întreba? Răspunsul se află în curajul de a te expune, de a lăsa cuvintele să zboare într-o societate care se satură tot mai mult de poezie.
Poezia ca refugiu
Craifăleanu a afirmat, nici mai mult, nici mai puțin, că poezia este ceea ce „gâdilă frumos sufletul”. O afirmație simplă, dar în spatele ei se ascunde o întreagă filosofie despre arta de a scrie. Spre deosebire de vremurile contemporane, când se publică fără măsură, doctorul-poet a avut curajul să convergeze spre un alt tip de scris – acela care nu caută neapărat să inoveze, ci să păstreze vii trăirile umane profunde.
„Liliacul”, un simbol al pasiunii
De ce liliacul? Această floare a fost aleasă ca simbol, fiind printre florile preferate ale autorului. Craifăleanu ne împărtășește că iubirea pentru acest florile este reflectată chiar și în poeziile sale. Parcă întreaga sa carieră artistică vibrează în fiecare vers, fiecare cuvânt fiind o încercare de a transmite nu doar estetică, ci și o emoție sinceră și aproape primară.
Critica și aprecierea academică
Pe parcursul evenimentului, alți scriitori și critici literari, precum Cristian Meleșteu și Nicolae Oprea, au subliniat caracteristicile scrierilor sale. Meleșteu afirmă că cei care se așteaptă la tăieturi bruște în discursul poetic sunt clienți ai unei „metafore greșite”. Iar Oprea punctează importanța unui stil tradițional solid, ce îmbină rima și ritmul. Aici, poezia devine un refugiu pentru cei care doresc să se reconecteze cu frumusețea simple și esențială a cuvintelor.
Un apel la reflecție
Astfel, „Liliac liliachiu” nu este doar o carte; este o provocare de a redescoperi poezia ca un act de curaj în fața indiferenței generale. Poate că trăim într-o epocă în care cuvântul a fost degradat, dar cei care continuă să scrie cu pasiune și autenticitate, precum Constantin-Teodor Craifăleanu, ne reamintesc de puterea emoției pure. Ce provocări ne-ar putea aduce citirea acestor versuri? Rămâne la latitudinea fiecăruia să își regăsească răspunsurile în aceste pagini.
Sursa: jurnaluldearges.ro
