Răgaz pentru suflet (41) – Cât o viaţă
Într-o zi umbros-plouată, în care cerul părea să se confunde cu pământul, ne-am întâlnit, doi străini, purtați de capriciile vremii. Ploaia ne-a îmbrăcat în gânduri serioase, iar noroiul ne-a tras în adâncurile propriilor amintiri, dar cu toate acestea, ne-am luat de mână cu o încredere inexplicabilă. Acea zi, tristă și singuratică, ne-a condus spre casa noastră comună, un loc unde am putut împărtăși durerea și zbuciumul sufletelor noastre.
Înăuntru, frigul ne-a întâmpinat asemenea unei morți tăcute, insuportabile. Ea, cu o privire tăcută, m-a întrebat: „Rămâi?” — o întrebare simplă, dar împovărătoare. În acea cameră, străini și totodată atât de apropiați, ne-am așezat pe același pat rece, și am simțit căldura transparentă a dorinței neîmplinite care ne unea. Am împărțit același frig, dar și aceleași tăceri, în care cuvintele nu și-au mai găsit locul.
Povestea noastră, pe care am început să o șoptim unul altuia, era marcată de nefericiri și de singurătate cruntă. Ea, tot timpul neiubită, iar eu, mereu neiubit… Și, paradoxal, în acele momente, ne-am strâns la piept cu o dureros de dulce voluptate. În acea noapte chinuită, care părea că durează o viață întreagă, am plâns, dar am învățat să ne iubim. Ne-am deschis sufletele cu fiecare lacrimă și fiecare sărut purtat în taina nopții.
Traian Demetrescu, poetul care a știut să surprindă delicatețea sentimentelor profunde și să le transforme în cuvinte, a capturat perfect esența fragilității umane. După cum el însuși a trăit, a și plătit tribut unei realități aspre: întreaga sa viață a fost o căutare neîncetată a iubirii neîmplinite, simțind pe pielea lui tăcerea apăsătoare a neîmplinirii.
Citește și alte episoade din seria „Răgaz pentru suflet”
Răgaz pentru suflet (40) – Din ceas, dedus
Răgaz pentru suflet (39) – Toamna în parc
Sursa: jurnaluldearges.ro/ragaz-pentru-suflet-41-cat-o-viata-418616/
