PASTILA DE FRUMOS. POMICULTURA – CU OASTE DEZARMATĂ
În contextul pomiculturii românești, este esențial să ne îndreptăm atenția asupra impactului pe care produsele noastre agroalimentare îl pot avea la nivel internațional. Recent, ministrul Agriculturii a folosit acest concept pentru a argumenta absența României de la expozițiile agricole internaționale. La Berlin, unde au participat reprezentanți din 90 de țări care și-au etalat cu mândrie roadele pământului, noi nu am fost în măsură să ne facem simțită prezența. Această situație a generat o dezamăgire profundă, având în vedere că România dispune de zeci de mii de hectare de livadasă care ar putea fi reprezentate.
Una dintre cauzele acestei absențe este lipsa unei administrări coerente și raționale în sectorul agricol. Chiar dacă au existat inițiative legislative, cum ar fi Ordonanța Guvernului 55/2000, care au încercat să încurajeze organizarea profesională a fermierilor, birocrația a dus la o denaturare totală a esenței acestor organizații. Constituirea unor Consilii Diriguitoare era menită să armonizeze interesele tuturor părților implicate în lanțul de valorificare a fructelor. Totuși, reglementările ulterioare au subminat aceste structuri, înlocuindu-le cu Organizații Interprofesionale Agricole (OIPA) care nu reflectă realitatea diversității produselor agroalimentare.
Printre reglementările adoptate, a fost și Ordonanța 45/2005, care defini produsele agroalimentare ce urmau să aibă Consilii Diriguitoare. Acestea includeau o varietate de produse, de la cereale și oleaginoase până la fructe și legume. Ce s-a întâmplat cu această inițiativă? Răspunsul este că reglementările ulterioare au denaturat semnificativ scopul acestor organizații. Astfel, OIPA-urile au devenit entități care urmăresc să obțină recunoaștere, dar fără a coordona efectiv întregul lanț de producție, de la pepinieră la comercializare.
Caricatura sistemului agricol din România este ilustrată de Ordonanța 269/2011, care a conferit statutul de Organizație Interprofesională unei entități care reunea doar procesatorii de conserve, ignorând complet participanții esențiali din lanțul de producție, cum ar fi fermierii și cercetătorii. Această abordare a dus la o stagnare a dezvoltării reale în sectorul fructelor și legumelor, iar rezultatul este vizibil: în fața unei crize de producție și a unei scăderi a plantărilor de pomi, importurile de fructe au crescut.
Acest deficit nu poate fi pus în întregime pe umerii actualului ministru al Agriculturii; este o situație ereditară, o moștenire a deciziilor proaste din trecut. Totuși, sugerez adoptarea unei soluții care să integreze știința și inovația în agricultura românească. Doar așa putem spera la o revigorare reală a pomiculturii și a agriculturii în general.
Dr. ing. Ilarie Isac
