Răgaz pentru suflet (52). Am zărit lumină
Într-o dimineață senină, m-am trezit cu un sentiment de bucurie. O lumină blândă pătrundea prin fereastră, iar eu, aflat pe pământ, m-am născut din nou, simțind nevoia să mă adresez celor dragi: Ce mai faceți? Sunteți bine? Fericirea vă însoțește? Străduiesc să nu primesc răspunsuri, pentru că mă aflu într-o fugă continuă, fiind mult prea preocupat să pun întrebări care să răscolească sufletele.
Aici, totul pare atât de plăcut; atmosfera este caldă și primitoare, iar lumina intensă dă viață naturii, permițând ierbii să crească sănătoasă și verde. Am observat o tânără care mă privește cu adânca-i sensibilitate. O cheamă să se apropie, însă îi spun: Nu te deranja să îți împărtășești iubirea, pentru că poate eu nu sunt pregătit să o primesc.
Cu toate acestea, simt nevoia de o cafea neagră, făcută cu mâna ei pricepută. Îmi place faptul că știe să prepare o cafea amară, așa cum trebuie, care să trezească toate simțurile și să mă facă să mă simt realmente viu.
Am fost mereu fascinat de talentul lui Marin Sorescu, născut pe 29 februarie 1936 și plecat dintre noi pe 8 decembrie 1996. Poezia lui rezonează profund în sufletul meu, având capacitatea de a ne face să ne gândim la esența existenței noastre.
În paginile acestui blog, împărtășesc emoțiile și gândurile care mă urmăresc, explorând teme universale precum fericirea, iubirea și amintirile care ne conturează destinul. Răgazul pentru suflet devine astfel o invitație la reflecție, o pauză necesară în tumultul cotidian.
