SEMNAL EDITORIAL. „OMUL DIN LUMINĂ”, DE DAN DRĂGOI
Dan Drăgoi, născut pe 17 decembrie 1952 în satul Slănic, comuna Aninoasa, județul Argeș, este un specialist cu un doctorat în horticultură obținut în 1996, având o teză dedicată ameliorării prunului. De-a lungul anilor, a semnat numeroase lucrări de specialitate, dar aspirația sa profundă a fost să se afirme în domeniul literar. Debutul său în poezie a avut loc în 1969, când a publicat în revista „Răsad”, iar prima sa carte, volumul „Dreptul la demnitate”, a fost lansată în 1978. După o perioadă în care s-a concentrat pe cariera sa profesională, Drăgoi a revenit în atenția cititorilor în 2016 cu volumul intitulat „Lumini târzii”, reluând astfel legătura sa cu poezia.
Recent, a fost publicat al zecelea volum al său, „Omul din lumină”, la Editura „Larisa” din Câmpulung. Această carte este dedicată Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul și fiilor săi, preoții Drăgoi Radu Mihai și Drăgoi Dan Gabriel. În plus, volumul beneficiază de două prefețe, semnate de Emilian Marcu și Nicolae Băciuț, având totodată și o postfață de Mircea Bârsilă.
„Omul din lumină” este o dovadă clară a talentului lui Dan Drăgoi, un autor care a atins maturitatea literară. Poezia devine pentru el o modalitate de explorare și înțelegere a sinelui, conform unei interpretări a lui Mircea Bârsilă. Printre cele trei poeme intitulate „Omul din lumină (I)”, cele câteva versuri inițiale propun o opoziție fundamentală, lumină versus umbră, conturând un univers liric unde predomina umbrele, sugerând o realitate confuză și instabilă. Această proliferare a umbrelor apare deja din primele versuri, creând o atmosferă de incertitudine, în care reperele universale se fragmentează.
Repetiția, un element central în structura poemului, contribuie la coerența tematică, dar adesea riscă să ofere cititorului o senzație de redundanță. Tematica centrală a poemului se axează pe căutarea sensului existenței, simbolizată prin „omul din lumină” – un posibil avatar al absolutului, purității sau idealului spiritual. Totuși, acest personaj rămâne vag și aproape abstract, amplasat într-un cadru imprecis, ceea ce diminuează impactul imaginii poetice.
Limbajul folosit de Drăgoi se distinge printr-o puternică încărcătură metaforică, deși, în anumite pasaje, devine excesiv de elaborat. Expresii precum „Ferecată-n miezul fructelor răscoapte” sau „Adâncul tainic al zării purpurii” nu reușesc întotdeauna să se integreze într-un ansamblu coerent, ceea ce poate provoca dificultăți în receptarea mesajului poetico.
Cu toate acestea, poeziile sale manifestă o muzicalitate plăcută și reflectă o intenție de a construi o atmosferă meditativă. Tema însingurării în căutarea absolutului și a imposibilității atingerii sensului sunt evocatoare, chiar dacă nu sunt explorate pe deplin. În concluzie, poezia lui Dan Drăgoi oscilează între ambiția de a exprima o viziune profundă asupra condiției umane și dificultatea de a o susține prin imagini originale și coerente. Astfel, „Omul din lumină” rămâne mai mult o intenție simbolică decât o realizare poetică memorabilă, iar aceasta constituie un pas înapoi față de cartea sa precedentă, „Anotimpul inimii”. Este într-adevăr provocator să menții controlul asupra limbajului liric, în condițiile în care ideile abundă și metaforele par să fie împovărate de ele.
