Nicolae Râcea, Muncitor: „La Dacia distribuiam lapte și sifon pentru muncitorii din turnătorie”
Interviu realizat de Cristina Rousseau, în care Nicolae Râcea împărtășește povestea sa de viață, începută pe 7 februarie 1921, într-un mediu modest din comuna Mihăești, unde a crescut alături de sora sa, Sevastița. Educația sa s-a limitat la șapte clase într-o școală locală, iar primele sale câștiguri au venit din munca efectuată pentru o familia înstărită din sat, unde îndeplinea sarcini precum căratul apei și lemnelor, cu banii fiind gestionați de mama sa.
Nicolas Râcea a avut și o problemă de sănătate congenitală la picioare, dar s-a considerat întotdeauna recunoscător pentru abilitățile fizice de care a beneficiat, afirmând că nu se consideră olog. Abordarea sa față de viață este marcată de determinare, folosind un băț de sprijini pentru a se deplasa, dar fără a recurge la un baston, considerându-se un om simplu care nu are nevoie de asemenea accesorii. Locul său de muncă inițial a fost într-un centru de sortare a fructelor, unde, deși nu a semnat vreodată un contract, a fost plătit de un supraveghetor numit Georgescu. Ulterior, a lucrat ca paznic la mai multe locații, inclusiv la o gară și un depozit de fier vechi, înainte de a fi angajat la uzina Vinalcool din localitate.
Cum ați ajuns să lucrați la uzina Dacia?
Angajarea sa la Dacia a venit prin intermediul nepotului său, Vasile Lămbescu, iar rolul său acolo era să distribuie lapte și sifon muncitorilor din turnătorie, având în vedere condițiile dure din fabrică. Munca sa era esențială, având în vedere că turnătoria era un mediu extrem de toxic, iar rămânerea hidratată și alimentarea cu lapte erau parte din măsurile de protecție ale angajaților. Nicolae a explicat că laptele era livrat în bidoane de 20 de litri și că sifonul era pregătit de el, distribuind și ziare abonaților, printre care se număra obligatoriu „Scânteia”.
AVEȚI TIMP SĂ CITIȚI ZIARUL? CE SE PREZENTA ÎN PRESĂ?
Deși timpul era limitat, Râcea a găsit momente să citească, în special în schimburile de noapte, când oboseala l-ar fi putut prinde dormind. Pentru a evita reprimările șefului, mai bine se ascundea cu un ziar în mână. Articolele citite acoperiau subiecte diverse, de la agricultură la vizitele lui Nicolae Ceaușescu, dar și realizările țării, chiar dacă ziarele nu ofereau întotdeauna o imagine realistă a actualității.
CU CE FĂCEAȚI NAVETA PE VREMEA ACEEA?
Călătoriile între locația de muncă și casă erau realizate atât cu autobuzul, cât și cu trenul, Nicolae rememorând momentele plăcute de socializare din timpul navetei. Cu problemele de sănătate, a fost recunoscut de cunoscuții săi ca „Niculin”, descoperind în fiecare călătorie o nouă oportunitate de a interacționa cu colegii săi. De multe ori, avea de urcat în trenuri cu puțină lumină, ceea ce îngreuna și mai mult efortul său, dar niciodată nu s-a plâns, fiind recunoscător pentru ceea ce îi oferea viața.
AVEȚI 94 DE ANI ȘI O MEMORIE DE INVIDIAT CHIAR. CE AMINTIRE V-A RĂMAS LIPITĂ DE SUFLET?
Nicolae Râcea își păstrează amintirile vii, în special legăturile cu nepoții și prietenii săi, și nu pierde ocazia de a povesti despre întâlnirile și poveștile împărtășite. Momentele petrecute alături de Sile Lămbescu, Paul Onofre, Aurel Râcea, Florin Urluianu, Gică Enache și Neluță Milea sunt neprețuite pentru el, fiind amintiri încărcate de voie bună și momente de camaraderie.
