19 DECEMBRIE 1989: TIMIŞOARA, ÎN PLINĂ REVOLUȚIE. OPERAȚIUNEA „TRANDAFIRUL” (TRANSPORTUL MORȚILOR LA BUCUREȘTI), LA ORDINUL ELENEI CEAUȘESCU
În ziua de 19 Decembrie 1989, Timişoara se afla în mijlocul unei revoluții tumultuoase. Delegația condusă de primul ministru Constantin Dăscălescu și ministrul Justiției, Emil Bobu, a fost trimisă cu scopul de a calma spiritele înlocuință, însă inteniționările acestora s-au dovedit a fi complet inadecvate. În ciuda eforturilor liderilor comunisti, prim-secretarul județean Radu Bălan și generalul Stefan Guşă au fost întâmpinați cu ostilitate, timișorenii fiind hotărâți să nu renunțe la protest.
Dimineața a adus vești alarmante: muncitorii de la întreprinderea ELBA au intrat în grevă, alăturându-se celor care protestau de patru zile în stradă. Aceasta a fost doar începutul; aproape imediat, toate celelalte întreprinderi din Timișoara s-au alăturat grevei generale. În acele momente, sângele a început să curgă din nou pe străzile orașului, forțele de ordine încercând să reprime rebeliunea prin intervenții brutale.
Timişoara era înconjurată de trupe de securitate, care nu ezitau să deschidă focul asupra celor care se apropiau de porțile întreprinderilor. Moartea și rănile au început să se acumuleze, iar arestările au fost multiple. În Piaţa Operei, o mulțime de peste 10.000 de oameni s-a adunat, unii dintre ei plecând să caute copiii sau părinții la morgă și în spitale, iar cei care nu mai apăreau de două zile erau cuprinși de disperare.
În același timp, la ordinul Elenei Ceaușescu, 40 de cadavre au fost transportate în taină de ofițerii Securității către Crematoriul „Cenușa” din București. Această operațiune, care a purtat numele cod „Trandafirul”, a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie, când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenușa a fost aruncată într-o gură de canal în zona Popești-Leordeni. O acțiune înfiorătoare, care evidențiază disprețul regimului comunist față de viețile oamenilor și dreptul acestora la o înmormântare demnă.
Pe parcursul acelei zile critice, au avut loc ciocniri violente între muncitori și forțele militare în diverse părți ale orașului, folosindu-se arme de foc. Aceste incidente arată nu doar disperarea populației, ci și brutalitatea regimului care refuza să cedeze puterea. Revolta a fost iminentă, iar în aceleași ore, la Timişoara, protestatarii au reușit să constituie Frontul Democratic Român, prima structură revoluționară care s-a format înainte de căderea lui Ceaușescu. Un semn că schimbarea era nu doar dorită, ci și inevitabilă.
