Răgaz pentru suflet (56) – A stat ninsoarea
Se află în paginile acestei ediții un poem evocator semnat de Jean Dumitrascu, care descrie o atmosferă plină de melancolie și tristețe. Versurile ne conduc printr-un peisaj rece, unde ninsoarea și viscolul sunt simboluri ale trecerii timpului și pierderii speranței. Autorul sugerează o stare de impas, în care așteptarea devine inutilă, iar fereastra albită de ger devine un metaforă pentru stagnarea emoțională.
„Îndepărtează-te, nu mai spera,” ne îndeamnă poetul, invitând cititorul să reflecteze asupra efemerității tinereții și a iernilor care, la fel ca și anii, se scurg fără a lăsa urmă. Prin versurile sale, Dumitrascu surprinde o tranziție dureroasă de la un stadiu al vieții la altul, dintr-o existență plină de promisiuni către o realitate mai sumbră. Se simte o ușoară amărăciune care învăluie fiecare ton al scrierii.
Imaginea sufletelor care cad grevează tematica poeziei, referindu-se la o cădere inevitabilă, un proces natural al existenței. Poemul se încheie cu o observație profundă și tulburătoare despre fragilitatea vieții, comparând caderea ninsorilor cu căderea ochiului unui muribund, care își contopește ultimul său chip cu ceea ce este în jur. Aceasta nu doar că încheie poemul cu o notă de dramă, dar și cu o invitație la reflecție asupra inevitabilității morții și a trecerii timpului.
Textele lui Jean Dumitrascu ne îndeamnă să ne oprim din zbuciumul cotidian și să medităm asupra alegerilor făcute, asupra trecutului și a ceea ce ne rezervă viitorul. Poemul „A stat ninsoarea” va continua să răsune în sufletul cititorilor, aducându-le un răgaz necesar pentru gândire și introspecție.
