BOLNAVI ŞI… BOLNAVI. D’ALE NOASTRE, ROMÂNEŞTI (6)
Dragi conaționali, resimt profund o tristețe care nu poate fi exasperată de nimic altceva. Situația actuală a României, în special în mediul rural, care pare a fi prins într-o stagnare perpetuă, în sărăcie crasă și în convulsiile unei mentalități afectate de timp, a evoluat foarte puțin din perioada începuturilor anilor ’70, când am început cariera mea medicală. Atunci, într-un dispensar rural, îmi aduc aminte de o pacientă CAP-istă care, în plină vară, a venit cu o rană deschisă la picior. Ciorapii ei de bumbac era strânși deasupra genunchilor cu jartiere din elastic și, când am rugat-o să-mi arate și glezna stângă, a refuzat, spunând că s-a spălat doar pe dreptul, lăsându-l pe celălalt neatins, fără a înțelege că starea ei necesita o examinare completă.
Recent, am avut un pacient de 75 de ani, un fost cooperator dintr-o comună care părea a fi rămas în Evul Mediu. Unghiile sale de la picioare erau atât de groase, încât dădeau impresia că ar fi crescut fără o tăiere corespunzătoare de ani de zile. Când l-am întrebat dacă le taie vreodată, a recunoscut că folosește foarfeca destinată viței-de-vie. M-a uimit răspunsul său, plin de pesimism, atunci când a refuzat ideea de a merge la chirurgie, spunând cu o voință neclintită că deja nu mai are mult de trăit.
Povestea mamei unei paciente, care a rămas gravidă și a ales să nu mai aibă copii, mă consternă. Aceasta a explicat că nu vrea ca urmașii să moștenească o soartă atât de grea. Femeia mi-a mărturisit cu tristețe cum, în timpul sarcinii, a fost îngrădită de sărăcie, alegând să culmineze o viață grea cu o altă generație de lipsuri.
În Vinerea Paștelui din acest an, în timp ce mă plimbam pe stradă, doi copii de 8-9 ani s-au apropiat de mine, cerându-mi cu insistență o sumă de bani. Am încercat să le explic că ar trebui să acorde atenție studiului, nu cerșetoriei, dar mi-au răspuns că este vacanță și că au alte nevoi. Aceste interacțiuni simple dar zguduitoare reflectă o realitate îngrijorătoare care, din păcate, nu s-a schimbat semnificativ în decursul anilor.
Dr. Viorel Pătrașcu, prin observațiile sale critice și reflexiile adânci asupra stării generalizate din comunitățile rurale, reiterează necesitatea urgentă a unei acțiuni concertate pentru a îmbunătăți condițiile de trai și de sănătate ale populației. Aceasta nu este doar o problemă medicală, ci un apel la conștiința colectivă a societății de a nu ignora suferințele celor din jur.
