Despre nevinovăția lui Ilie Bolojan și de ce a tolerat statul filiera ilegală de la Dumbrava
Ilie Bolojan a declarat recent că „nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații”. Această afirmație a fost întâmpinată cu entuziasm de susținătorii săi, care admiră impactul său asupra economiei. Însă, realitatea este mult mai complexă și dureroasă decât aparenta apologie a unei biografii simple, precum cea a lui Viorel Pașca. Cazul din Dumbrava, județul Bihor, evidențiază ușurința cu care statul român a abandonat atribuții esențiale de asistență socială, permitând astfel proliferarea unei structuri de suport care operează în afara legilor timp de peste un deceniu.
Există o profundă neputință și, mai grav, o complicitate evidentă din partea instituțiilor publice, care au permis dezvoltarea acestei rețele paralele de asistență socială. Statul român a demonstrat un cinism sistematic, adoptând un rol dual, de spectator și beneficiar. Cu toate că Viorel Pașca nu a avut intenția de a construi un imperiu ilegal, el a preluat indivizi dintr-un sistem public care nu mai avea capacitatea de a-i sprijini, spitalele externând pacienți din lipsă de soluții alternative, iar azilele publice fiind insuficiente și sufocate de birocrație.
Instituțiile publice, în loc să se ocupe de aceste cazuri sociale, au respirat ușurate, fiecare persoană trimisă la Dumbrava fiind un bolnav în minus pe lista de probleme a directorilor de spitale și primarilor. Așadar, statul a externalizat mizeria socială și suferința umană către un sistem privat care, deși neautorizat, a văzut o influx de fonduri din secte religioase, precum cele baptiste și penticostale. Aceasta a fost o soluție temporară la o problemă profundă, una care a avut drept rezultant un deficit major de infrastructură publică adecvată.
În momentul în care legalitatea a picat peste această situație fragilă, argumentele autorităților devin invulnerabile. Justiția funcționează pe principii stricte, iar afirmațiile de tipul „s-a făcut un act de caritate” nu pot suspenda codul penal. Lipsa autorizațiilor, aglomerarea excesivă a spațiilor și absența medicilor calificați sunt suficiente pentru a creea condiții extrem de riscante. Indiferent de intențiile declarate, standardele de siguranță sunt esențiale pentru prevenirea abuzurilor și a catastrofelor, iar cercetările trebuie efectuate cu promptitudine.
Se observa o ipocrizie profundă în comportamentul statului, care, după mulți ani de toleranță, a reacționat brusc, dar tardiv, cu acțiuni punitive și dosare penale. Scenariul în care statul începe să pretindă că aplică legea abia acum, după ce a beneficiat de pe urma acestor „excepții”, evidențiază o incapacitate administrativă deosebit de alarmantă.
Interesele politice din Bihor sunt de asemenea în strânsă legătură cu acest lucru. Ilie Bolojan, cu o agenda electorală susținută de comunități religioase influente, a cultivat relații care au permis funcționarea acestui sistem ilegal ani de zile. Prefectura Bihor și serviciile de asistență socială sunt conduse de oameni apropiați de Bolojan, care au ales să închidă ochii la activitățile ilegale de la Dumbrava.
Legitimarea acestor structuri ilegale a fost evidentă, Direcția de Asistență Socială din Oradea apreciind public activitatea lui Viorel Pașca în 2020, oferindu-i un certificat care sublinia autoritatea publică asupra unei operațiuni nelegale. De asemenea, fiul lui Viorel Pașca a fost susținut și promovat direct în funcția de viceprimar din partea PNL, subliniind astfel complicitatea între puterea politică și ilegalitățile perpetuate la Dumbrava.
Cazul Dumbrava nu reprezintă doar un eșec al statului român, ci o ilustrare clară a modului în care complicitatea politică a facilitat și acoperit o ilegalitate care a persistat multă vreme, îngropând speranțele și nevoile unei comunități vulnerabile în spatele unei retorici de loialitate reciprocă.
