Cine spune că scriitorii nu beau?
Evenimentele din viața culturală piteșteană s-au desfășurat cu o carismă rar întâlnită. Frumusețea a fost acoperită de un diafan voal al nostalgiei, un moment în care foști redactorii ai revistei de cultură ARGEȘ s-au reunit pentru a sărbători 40 de ani de excelență. O adunare? Poate, dar mai degrabă o demonstrație a vitalității literaturii române.
Artizanii memoriei culturale
Romulus Constantinescu, grafician de renume național și un artist care își desfășura opera dintr-o memorie aproape divină, stătea acolo, cu un zâmbet blând și un aer de nepăsare, calmând invidiile inefabile ale colegilor săi. Vasile Ghițescu, corectorul cel mai dedicat, și scriitoarea Olguța Iordache, fiica renumitului Aurel Iordache, formau un trio neașteptat, spionând trecutul din colțurile restaurantului.
Păcat de vremurile ce trec
Și, cum unele chipuri se întorc în amintirea noastră cu o greutate copleșitoare, ne îndreptăm spre Dumitru Ungureanu, prozatorul ce stătea retras, aproape sfios. Dar era Gheorghe Izbășescu, poetul cu caracterul său vibrant, aducând o notă de culoare într-o sală umbrită de amintiri. În fundal, Mihail Diaconescu, primul director al revistei, și Tudor Cristea, critic literar, își împleteau destinele cu cele ale celor ce au plecat prea devreme dintre noi.
Aici nu e loc pentru ignoranță!
Dintre cei șapte scriitori menționați, doar doi mai sunt printre noi. Oare, cum au ajuns aceștia să fie evadați de amintiri și de răutăți? Dumnezeu să-i odihnească în pace pe acei titani ai literaturii, așa cum s-ar cuveni fiecărei pagini scrise cu sudoarea muncii lor. Dar pentru fiecare plecare, rămâne o întrebare: ce am învățat noi din incursiunile lor în cuvânt?
Reflecții asupra unei succesiuni culturale
Ce mai rămâne din acea lume a literaturii care trăiește în umbra valorilor perene? Poate doar o promisiune de revenire, de scriere care mângâie sufletele și ridică spiritele. În fața acestui peisaj literar, devine evident cât de important este să ne întrebăm, să ne gândim, să ne criticăm. Asta este esența adevărată a artei: capacitatea de a provoca gânduri, de a stârni emoții, de a uneori chiar de a irita. Dar, oh, cât de puțini oameni conștientizează acest adevăr!
Dacă permiterea unei odihne premature este un lucru tragic, apoi, să ne îndreptăm atenția spre cei care continuă să lupte, să creeze, să inspire. Oare lumea noastră culturală nu ar trebui să fie un loc de respect, de cunoaștere, un sanctuar al valorii umane?
Sursa: jurnaluldearges.ro
Sursa: jurnaluldearges.ro/scene-din-viata-culturala-pitesteana-144-406553/
