Paradoxuri ale Pământului Românesc: Petice și Latifundii
Structura Agrară Defectuoasă
Pământul românesc, o țară cu o vastitate agricolă impresionantă care ar putea pentru multe din națiunile europene să fie o adevărată comoară, este, în realitate, un labirint al ineficienței și al nedreptății. Media de 2,7 hectare de proprietate agrară, deținută de peste 4 milioane de fermieri, ne arată un sistem risipit, aproape dezintegrat, în care latifundiile domină peisajul. Paradoxul este uluitor: în timp ce micul proprietar se zbate pe pământurile sale sărăcite, latifundiile se lăfăie pe parcele interminabile de teren fertil, având acces la resurse substanțiale.
Subvenții și Nepăsare
Latifundiile, cu facilitățile lor promițătoare, au devenit o veritabilă mașinărie de îmbogățire, alimentată neîncetat de subvențiile APIA, în timp ce micile parcele de teren rămân abandonate. Terenurile arendate, pe care cultivatorii reali își duc existența, par a fi uitate, lăsându-i pe aceștia prizonieri ai unui sistem corupt de „latifundizare” în care bogăția ajunge în mâinile câtorva privilegiați. Vorbim despre o realitate în care pământul productiv este condus de „fermierii” falși, mereu în căutare de profituri rapide, lăsând în urmă tradițiile agricole autentice.
Corupția Ca Normă
Privind către istoria recentă a agriculturii românești, observăm cum s-a perpetuat corupția, alimentată de decizii politice venite dintr-o viziune maladivă asupra proprietății. Legea 18/91, care trebuia să readucă justicia, a transformat în loc să repare. Lipsa unei piețe funciare eficiente, promovată de cei ce se află la putere, asigură perpetuarea unei agriculturi fără consistență, care frecvent acceptă arende discutabile ca metodă de supraviețuire. Aici, voința politică a fost suprimată în favoarea unor interese obscure, unde explozia latifundiilor a fost întâmpinată cu brațele deschise.
Dincolo de Politica Agricolă Comună
Într-un context european, politica agricolă comună (PAC) devine un teren minat. Este greu de crezut că reglementările care ar trebui să sprijine agricultorii locali favorizează cu adevărat pe cei care muncesc pământul. Schimbările propuse pentru 2027-2037 par să ignore realitatea acestor „petice de pământ” neglijate în favoarea celor care dispun de resurse suficiente pentru a se adapta la noile cerințe. Aceste propuneri nu fac nimic altceva decât să întărească ideea că latifundiile sunt viitorul agriculturii românești. Unde este locul țăranului român în această ecuație?
Păcatul Neglijării
Este o rușine să observăm cum pământul românesc a fost lăsat în voia sorții, lăsându-se la mila unor decizii care nu iau în seamă ce înseamnă agricultura autentică pentru comunitățile locale. Fiecare petic de pământ abandonat devine un simbol al unei societăți care s-a îndepărtat de la valorile sale fundamentale, în favoarea unei economii bazate pe interese obscure și corupte.
Concluzia Lamentabilă
Pământul românesc, cu bogățiile sale și tradițiile pierdute, se află într-o criză profundă. Este momentul ca o reflecție sinceră să prevaleze asupra superficialității, iar pământul să nu mai fie un teritoriu al abuzului, ci al renunțării la prejudecăți. Cetățenii trebuie să își regăsească vocea, iar terenurile abandonate să devină un simbol al unei agriculturi responsabile și sustenabile, nu al unei exploatări fără milă. Este esențial ca viitorul agriculturii în România să fie dibuit de interesele reale ale celor care se dedică adevăratei culturi a pământului.
Sursa: jurnaluldearges.ro
Sursa: jurnaluldearges.ro/pastila-de-frumos-pamantul-romanesc-petice-si-latifundii-407574/
