BOLNAVI ŞI… BOLNAVI. O SCRISOARE NEPIERDUTĂ
În urmă cu mai bine de cinci decenii, în 1970, am finalizat studiile la Facultatea de Medicină Generală din București. Prima parte a carierei mele a fost dedicată comunității, având misiunea de a servi la două dispensare rurale: unul în apropierea Bacăului, celălalt în localitatea Costești, în zona dealurilor Cornățel. Aici, alături de alți 19 colegi din diferite colțuri ale țării, am început, la 1 noiembrie 1977, un program de specializare în dermatologie, care urma să dureze trei ani într-o clinică universitară de prestigiu din capitală. Eforturile noastre nu au fost în van, iar la final, am reușit să devin șef de promoție.
Într-unul dintre acele momente magice, o colegă din Ardeal, o tânără talentată și dornică să exploreze dincolo de știință, a încercat să ne descifreze viitorul prin chiromanție. Când a venit rândul meu, mi-a spus: „În palma ta se conturează o notorietate surprinzătoare în jurul vârstei de 40 de ani, dar nu pot să-mi dau seama cum și în ce domeniu.” Predicția sa a fost incredibil de exactă.
Contribuția mea pe calea profesională se leagă strâns de cotidianul „Argeșul”, care m-a transformat dintr-un simplu medic într-un jurnalist apreciat, oferindu-mi șansa să semnez timp de 30 de ani o rubrică care a câștigat simpatia argeșenilor. De asemenea, doctorul Mihail Mihailide, un simbol al corpului medical românesc și fondator al săptămânalului „Viața Medicală”, m-a contactat pentru a-mi propune colaborarea în cadrul rubricii „Și ei sunt pacienții noștri” timp de 14 ani. Totodată, Iftimie Nesfântu, un publicist și scriitor de renume, m-a recomandat celor de la „Pagini Medicale Bârlădene”, unde am avut plăcerea să contribuie cu editorialul „România reală – văzută de dr. Viorel Pătrașcu”.
În anii 2000, revista de referință din domeniul medical românesc, „Pagini Medicale Bârlădene”, l-a avut ca colaborator pe profesorul universitar Ovidiu Drimba, un titan al intelectualismului românesc, eseist, critic literar și traducător. Fascinat de activitatea mea, mi-a cerut să-i furnizez câteva dintre cărțile publicate. La scurt timp, mi-a spus că pe noptiera sa se află doar lucrările mele. Apoi, mi-a propus să ne întâlnim la adresa sa din București, unde și soția sa, la rândul ei nonagenară, dorea să mă cunoască.
Întâlnirea a fost memorabilă și nu o voi uita niciodată. Atunci când i-am comunicat că intenționez să reeditez „Jurnal de la Filipeni”, m-a uimit cu invitația de a-mi redacta o postfață. Am primit această postfață însoțită de o scrisoare, pe antetul „Universita Di Torino. Facolta Di Lettere e Filosofia”, o instituție unde a predat mulți ani. Scrisoarea suna astfel: „Iubite domnule doctor, tare aș fi dorit ca lucrarea să fie mai bine! Dar… vă rog să interveniți, să corectați, să adăugați lucruri cum considerați că e mai bine, ca și cum aș face-o eu. Mulțumesc! Cu calde sentimente, Ovidiu Drimba, 20.01.2010”.
Dr. Viorel Pătrașcu
Sursa: jurnaluldearges.ro/bolnavi-si-bolnavi-o-scrisoare-nepierduta-421065/
