17 NOIEMBRIE 1985: UCIȘI PRIN TORTURĂ DISIDENTUL ANTICOMUNIST GHEORGHE URSU
Pe data de 17 noiembrie 1985, un eveniment tragic și îngrozitor a avut loc, marcat de moartea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, care a fost ucis prin tortură în arestul Securității. Această atrocitate nu este doar un simplu incident din istoria recentă, ci o pagină întunecată care ne amintește de brutalitatea regimului comunist care a condus România.
Gheorghe Ursu nu era doar un simplu cetățean; el era un inginer constructor talentat, un poet și un scriitor pasionat. Însă, curajul său de a-și exprima gândurile critice despre regimul comunist și despre soții Ceausescu l-a făcut o țintă pentru autorități. A fost denunțat la Securitate de către două colege de serviciu care, îndoctrinează, l-au acuzat că păstrează un jurnal în care își exprima nemulțumirile și opiniile subversive. În urma acestui denunț, a avut loc o raid la domiciliul său, unde Securitatea a confiscat 61 de caiete ce conțineau însemnările sale intime din perioada 1949-1984.
Familia lui Gheorghe Ursu a avut o soartă tragică; bunicii săi din partea mamei, împreună cu alți 10 membri ai familiei, au fost uciși la Auschwitz, un detaliu care subliniază tragedia istorică a familiei sale. Totuși, Gheorghe a continuat să lupte prin cuvânt și să prezinte o opoziție vizibilă față de un sistem represiv.
Arestate pe motiv de deținere de valută, Gheorghe Ursu a fost prins într-un mecanism al represiunii, care l-a plasat în aceeași celulă cu recidiviștii violenți, Marian Cliță și Gheorghe Radu. Acesta nu a fost un simplu proces regulamentar, ci o condamnare brutală la tăcere a unei voci critice. Milițienii au primit instrucțiuni precise să nu intervină, chiar și atunci când ecourile suferinței lui Ursu se auzeau din spatele gratiilor. În același timp, el era ”interogat” zilnic prin metodele specifice ale Securității, care avea un singur obiectiv: distrugerea lui psihologică și fizică.
Practica torturii a dus la un deznodământ tragic pe 17 noiembrie 1985, când autoritățile au consemnat oficial o ”peritonită” drept cauza morții. Această etichetare mincinoasă ascunde un adevăr mult mai întunecat și indezirabil. Jurnalul său confiscat nu a făcut decât să-i amplifice suferința, iar poeta Nina Cassian, prietena lui, a ales să nu se întoarcă în România, emigrând în Statele Unite din cauza fricii și a pierderii cu care s-a confruntat.
Lucrările sale literare nu au fost uitate. Cartea de călătorie pe care a scris-o a fost publicată post-mortem în 1991, iar întreaga sa viață a devenit subiectul unui film regizat de Cornel Mihalache, care a avut premiera în Sibiu și care redă nu doar povestea lui, ci și înregistrări cu vocea sa, aducând astfel un omagiu acestui luptător pentru dreptate și libertate.
Într-un demers recent, pe 12 noiembrie 2014, redeschiderea urmăririi penale în legătură cu circumstanțele morții lui Gheorghe Ursu a fost confirmată de Curtea Militară de Apel din București. Aceasta a constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri, dorind să corecteze nedreptățile istorice. Până acum, pentru moartea lui Gheorghe Ursu, au fost condamnate trei persoane: Marian Cliță, Tudor Stănică și Mihail Creangă, fiecare având un rol în această tragedie umană.
Andrei Ursu, fiul disidentului, a demonstrat curaj și determinare, intrând în greva foamei timp de 17 zile în 2014, protestând împotriva neimplicării autorităților în investigarea cazului tatălui său și a lipsit de consecințe a celor direct răspunzători. Această poveste tragică a lui Gheorghe Ursu este o amintire a suferinței și a luptelor pentru libertate, un apel la justiție care nu trebuie uitat.
