O suferință ca un blestem: lepra (Boala Hansen)
Se pare că nu există alt cuvânt mai potrivit decât „blestem” atunci când discutăm despre lepra, o boală care a marcat profund istoria medicinei și, în mod tragic, viețile celor care au fost afectați de ea. Acum două săptămâni, titlurile știrilor au fost dominate de vești cutremurătoare: „Cazuri noi de lepră la Cluj!” Ca medic dermatolog, am fost profund tulburat, având în vedere că, în timpul formării mele, am avut ocazia să văd atât cazuri vechi, cât și noi de lepra, dar și să fiu martor la realitatea cruntă a bolnavilor internați.
Amintirea vizitei mele la Leprozeria de la Tichilești, în primăvara anului 1978, este vie în mintea mea. Acolo, într-o izolare totală, se aflau aproximativ 70 de bărbați și femei în vârstă, provenind în majoritate din zone extrem de defavorizate, cum ar fi Delta Dunării. Aceste suflete nefericite trăiau într-o lume separată de societate, fără posibilitatea de a părăsi locul decât în momentul morții. Un lucru este cert: lepra nu aduce cu sine doar suferința fizică, ci și o stigmatizare profundă.
Ghizii noștri în acea călătorie au fost mentori de seamă, unul dintre ei fiind profesorul universitar Pavel Vulcan, expert în problemele leprei recunoscut la nivel internațional. Acesta a desfășurat o activitate remarcabilă în Vietnam la începutul anilor ‘60, încercând să combată această maladie devastatoare. Lepra, adesea încercată din punct de vedere al diagnosticului și al tratamentului, devine vizibilă la 15-20 de ani după primirea infecției, adesea afectând cei din rasele cu pigmenți mai închiși, cum ar fi cei cu pielea de culoarea catranului.
În anii mei de practică medicală, am întâlnit două cazuri de lepra. Primul a fost al unei țărănci în vârstă de 60 de ani dintr-o comună vâlceană, care, aflată în fața unei izolări iminente la Tichilești, a ales să se sinucidă aruncându-se de la etajul 4 al spitalului din București. Acesta a fost un moment tragic ce mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna. Al doilea caz a fost cel al unui student african din Congo, pe care l-am asistat prelevându-i o porțiune de piele pentru biopsie, confirmând astfel diagnosticul de lepra. Destinul său a fost similar, precursor al unei tragedii ce a culminat cu o sinucidere, survenită rapid după o scurtă furtună de plăceri.
Este un lucru uluitor să ne gândim că, în anii moderni, boala care ajunsese să fie considerată eradicate în mari părți ale lumii poate reveni, la fel de distructivă ca înainte. Statistici recente sugerează că, în ciuda progreselor, aceste cazuri continuă să apară, mai ales în regiunile mai puțin dezvoltate ale lumii. De-a lungul timpului, majoritatea cazurilor s-au concentrat în Africa Ecuatorială, unde condițiile de trai precare creează un mediu favorabil pentru reapariția acestei molime.
Toate aceste realități sunt un apel la acțiune pentru comunitatea medicală și societatea în ansamblu. Este esențial să continuăm să conștientizăm riscurile și să sprijinim programele de prevenție, să luptăm împotriva stigmatizării, dar mai ales să ne asigurăm că persoanele afectate beneficiază de îngrijiri medicale adecvate și sprijin emoțional. Ultimul meu gând se îndreaptă către toți cei care au suferit din cauza acestei boli, cu urarea de „La Mulți Ani!” tuturor argeșenilor, în această perioadă de conștientizare și reflecție.
Sursa: jurnaluldearges.ro/bolnavi-si-bolnavi-o-suferinta-ca-un-blestem-lepra-boala-hansen-423413/
