Pastila de frumos. Cât ne mai iubim pământul?
Observ că am avut privilegiul (dacă poate fi așa calificat) de a trăi o parte din „lumea Ionilor”, mai precis câțiva ani din perioada interbelică, fiind între ultimii care au „ținut” coarnele plugului în gospodăria părintească. Se știe că Liviu Rebreanu, pe lângă a fi un mare scriitor, a fost și un fin psiholog, dar și un sociolog desăvârșit al satului românesc și al oamenilor care îl populează.
Ce altceva ar putea reflecta mai bine destinul tinerilor flăcăi din romanul său „Ion” decât setea de pământ, devenită esențială înaintea oricăror sentimente profunde de iubire? Ion a ales-o pe Ana în detrimentul Floricăi, căutând împlinirea nu în dragoste, ci în pământul care îi oferea o identitate și un viitor. Rebreanu ne descrie perfect această atracție primordială, scriind: „Vremea se dezmorțea… Haina de zăpadă se zdrențuia dezvelind trupul negru al câmpurilor…”
În acest context, Ion devine stăpân al pământurilor sale, îndreptându-se cu pasiune către ele, dorind să le îmbrățișeze ca pe niște ibovnice credincioase. Fericirea lui e atât de profundă încât pare că întreaga lume s-a diminuat, totul în jurul lui fiind eclipsat de dragostea sa pentru tarla. Pământul devine o entitate vie, o iubire delirantă care îl înghite treptat. „Se opri în mijlocul delniței. Lutul negru, lipicios, îi țintuia picioarele, atrăgându-l ca în brațele unei iubite pătimașe”.
Din păcate, această iubire profundă pare să se estompeze în realitatea contemporană. Un alt moment relevant este intervenția deputatului Ion D. Isac în Parlamentul României, pe 18 februarie 1931, referitor la Legea Cametei, care făcea referire la dobânzile exorbitante ce duceau la executări silite ale țăranilor. Isac a explicat că „izvorul vieții țăranului a fost, în tot cursul istoriei, în bucata de pământ pe care a frământat-o”, subliniind că acest lucru i-a acoperit toate nevoile.”
Azi, întrebarea rămâne: în condițiile actuale în care pământul românesc nu mai este considerat singura „sursă de viață”, se vor ridica la un moment dat latifundiarii pentru a revendica pământul cu forța? Este trist să constatăm că „Ionii” din povestirile noastre au dispărut, iar dragostea noastră pentru pământul românesc se află în declin. Rămâne să ne întrebăm: cât mai iubim cu adevărat această țară și pământul său?
Sursa: jurnaluldearges.ro/pastila-de-frumos-cat-ne-mai-iubim-pamantul-423417/
