BOLNAVI ŞI… BOLNAVI. „AM 97 DE ANI… DAR AŞ VREA SĂ MAI TRĂIESC!”
La vârsta de 97 de ani, un pacient cu o memorie excepțională își amintește fiecare detaliu din viața sa, povestea sa fiind rar întâlnită, mai ales într-o epocă în care Boala Alzheimer a devenit o amenințare globală. Aceasta este mărturia sa, prezentată cu sinceritate și emoție.
„M-am născut în 1928, în inima Olteniei, într-o comună de mijloc. Familiile din zonă trăiau în condiții modeste, iar eu am început școala, dar am reușit să finalizez doar patru clase primare. La 12 ani, temerile legate de responsabilitatea oilor pe care le duceam la păscut și lipsa de interes pentru carte m-au determinat să părăsesc satul și să mă îndrept spre București. Un unchi m-a găzduit la un comerciant, unde dormeam alături de alți băieți veniți de la țară. Aici, am învățat meseria de croitor, tânjind la un viitor mai bun și mai prosper decât cel pe care îl aveam în satul natal.
Prima mea experiență în capitală a fost la un atelier de croitorie de pe Ștefan cel Mare, care ulterior m-a purtat pe străzile Vasile Lascăr, unde am lucrat cu un renumit negustor pe nume Leon. După doi ani de muncă intensă, am acumulat cunoștințele necesare în croitorie, dar m-am văzut nevoit să plec în armată timp de trei ani. Atunci, Bucureștiul a fost lovit de bombardamentele americane în 4 aprilie 1944, o amintire vie care îmi va rămâne mereu în minte.
În familia mea am fost șase frați, iar părinții mei au înțeles dificultățile vieții de la țară, motiv pentru care mi-au cumpărat o mașină de cusut Singer. Așa am reușit să mă întorc în satul natal și, la 28 de ani, m-am căsătorit cu o tânără dintr-o familie înstărită. Chiar și după căsătorie, am continuat să îmbin croitoria cu munca la CAP, devotându-mi viața muncii și familiei.
Acum, la acest moment al vieții, mă bucur de faptul că am un băiat care este preot, doi nepoți tot preoți și patru strănepoți care sunt la școală. Destinul meu m-a purtat prin perioada lui Dej, a lui Ceaușescu și Iliescu. Mă îndrept spre biserică, dar nu mă implic în politică. Desigur, am avut o percepție neutrală față de Ceaușescu; deși erau vremuri dificile, oamenii nu deveniseră la fel de înrăiți ca în prezent. În ciuda tuturor, am 97 de ani… dar aș vrea să mai trăiesc!”
Această mărturisire, împărtășită cu emoție de Dr. Viorel Pătrașcu, ne oferă o fereastră asupra unei vieți pline de provocări și realizări, dar și o reflexie profundă asupra trecerii timpului.
Sursa: jurnaluldearges.ro/bolnavi-si-bolnavi-am-97-de-ani-dar-as-vrea-sa-mai-traiesc-425677/
