Despre „Tagma păcălitorilor”
Într-o eră în care manipularea informațiilor devine din ce în ce mai frecventă, este imperios necesar să identificăm și să analizăm fenomenele ce constau în ascensiunea „păcălitorilor”. Sondajele recente și evenimentele internaționale sugerează că cei care se îmbracă în straie false pot dăuna profund societății, îndemnându-ne să ne oprim asupra acestei teme stringent actuale. De altfel, analiza făcută de jurnalistul Mihai Vlase ne ajută să conturăm portretul acestei tagme vicioase.
Trăind, probabil fără să ne dăm seama, în mijlocul unei astfel de comunități, este clar că păcălitorii sunt mai insidioși decât jecmănitorii, având în vedere că cei din urmă sunt rapid identificați, disprețuiți și criticați. Păcălitorii, în schimb, sunt de două tipuri: unii dădătoare de știri cu fast, iar alții, mulți dintre ei, sunt cei ce se mândresc cu o modestie falsă. Aceștia din urmă sunt cei mai periculoși, își dezvoltă „talentul” de a manipula și de a „profita” de pe urma înșelătoriei, reușind să își creeze imaginea unei persoane de valoare, chiar și după moarte.
Astfel, ne confruntăm cu indivizi care își cultivă o dublă carieră: una în domeniul lor de expertiză și o alta în arta de a se ridica ierarhic prin metode șirete. Acest lucru le permite să obțină recunoașteri, titluri sau onoruri, păcălind, în esență, întreaga societate. Pentru a ilustra aceste idei, poate fi invocat personajul Serebreakov din piesa „Unchiul Vanea” de Cehov, o emblemă a celor care, timp de decenii, ocupă un loc care nu le aparține, labirintul lor de idei fiind doar o repetiție a celor exprimate de alții.
Privind în jur, găsim multe exemple de „păcălitori” ce populează nu doar arta și literatura, dar mai ales mediul universitar, atât în instituțiile de stat, cât și în cele particulare. Eforturile lor de a „păcăli” sunt uneori săvârșite cu o îndrăzneală remarcabilă, având chiar un impact negativ asupra mediului cultural și academic.
Această dinamică se manifestă și în spiritualitatea publică, inclusiv în politica românească, unde avem de-a face cu indivizi care, sub masca respectabilității, pot manipula și deforma realitatea, înșelând astfel opinia publică. Personal, având experiența extremismului politic, sunt convins că această viclenie vestită sub haine onorabile este un venin care contaminează societatea, iar unele medii, care se autodenunță a fi surse de informare corecte, au ajuns să fie asimilate acestor „păcălitori”.
Analizând implicațiile actuale, observ că, la Pitești, de exemplu, există și cazuri ce pot fi încadrate în această tagmă de care aminteam. O descriere a acestui fenomen se poate găsi în lucrarea lui Mircea Pungoci, „Manual de Parvenire-Impostură”, care abordează subiecte legate de imaginea spuțată a „Simfoniei Lalelelor”, subliniind trucajele și omisiunile ce pot avea consecințe dure asupra evenimentelor artistice și culturale.
În concluzie, reflectând asupra acestei tagme murdare, este evident că responsabilitățile pe marginea acestui subiect ar trebui să fie supuse unei discuții publice, fiind necesară o analiză profundă din partea instituțiilor competente. Critica acestor comportamente ne poate ajuta să redobândim o parte din adevărurile pierdute în spatele vicleșugurilor celor care pretind că ne conduc, printr-o „profesie onorabilă” de a păcăli.
Sursa: jurnaluldearges.ro/pastila-de-frumos-despre-tagma-pacalitorilor-425679/
