Bolnavi și… bolnavi. D’Ale noastre, românești (5). Văzute, auzite, citite
Problema analfabetismului funcțional nu se limitează doar la tineri, ci își face simțită prezența și printre persoanele în vârstă, care par de multe ori pierdute în fața provocărilor cotidiene. Un exemplu concludent este cazul unui pensionar de 64 de ani, fost muncitor „bun la toate”, care se plânge de o mâncărime fără explicație pe piele. Atunci când l-am întrebat dacă poate să își dezvăluie condiția fizică, m-a surprins răspunsul său. „Nimic vizibil, dar poate fi de la ficat, că am cam băgat bere și alte tării”, recunoaște el, aducându-și aminte de obiceiurile din trecut. Cu o sinceritate dezarmantă, afirmă că nu se poate lăsa de băut, spunând că „o viață are omul” și împărtășind cu o nostalgie ușoară detalii despre o fostă nevastă care l-a părăsit.
Un alt individ, de 69 de ani și fără educație formală din mediul rural, își exprimă frustrarea cu privire la sănătatea sa precară. „Sufăr de menopauză, inima și picioarele mă dor, iar seara mă bag în lighean cu apă fierbinte și sare”, mărturisește, făcându-mă să realizez cât de mult contează umorul în fața suferinței. De asemenea, vorbește despre „pericolele” vieții, menționând apa, focul și femeia, cu o răutate jovială și o dorință neînfricată de a continua să își trăiască viața.
Între timp, Andrei Pleșu, un influent gânditor contemporan, reiterează un adevăr fundamental: „Trebuie să fii foarte prost ca să crezi că n-ai fost prost niciodată.” Această afirmație captează esența experienței umane și ne aduce aminte că toți traversăm momente dificile.
În contextul acestor povești, medicul Dr. Viorel Pătrașcu atrage atenția asupra schimbărilor din societate, subliniind amărăciunea creșterii prețului combustibilului. „Dacă litrul de benzină va ajunge 20 de lei, nu-i bai. Se va circula tot bară la bară”, sintetizează el, evidențiind o realitate pervazivă: trecerea timpului și lipsa de soluții constructive pentru problemele cu care ne confruntăm.
Astfel, aceste mărturii dintr-o Românie complexă și, uneori, tragicomică, reflectă nu doar suferința individuală, ci și incapacitatea colectivă de a comunica, de a învăța și de a găsi soluții în fața dificultăților cotidiene. Acești oameni, cu poveștile și nevoile lor, nu sunt doar simple statistici, ci reprezintă un tablou mult mai larg al societății noastre contemporane.
