NOUA DIRECTIVĂ ANTICORUPȚIE A UE PREVEDE CREAREA A NOI STRUCTURI
În data de 21 aprilie 2026, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o nouă directivă anticorupție care urmează să aducă transformări semnificative pentru statele membre, inclusiv România. Această directivă se distinge de sistemul existent, care permitea aplicarea unor reguli variate de la o țară la alta, prin introducerea unei definiții comune a corupției și a unor sancțiuni minime obligatorii la nivel european.
Mesajul transmis din Bruxelles este clar: actele de corupție nu mai pot fi „interpretate local”, iar statele care au abordat superficial fenomenul vor fi obligate să își întărească legislația și instituțiile, sustin surse interne ale Europol. Elementul central al noii Directive este uniformizarea infracțiunilor de corupție în toate statele membre. Astfel, pentru prima dată se stabilesc activități precum mita în sectorul public și privat, traficul de influență, deturnarea de fonduri, obstrucționarea justiției, îmbogățirea din acte de corupție, ocultarea bunurilor provenite din corupție și exercitarea ilegală a funcțiilor publice, toate acestea fiind tratate uniform la nivel european.
În plus, această directivă impune pedepse minime obligatorii, limitând astfel faptul ca statele să aplice sancțiuni mai blânde prin propriile legislații. În unele cazuri, conform mecanismelor propuse de directivă, pedepsele pot ajunge chiar și la 5 ani de închisoare, iar companiile implicate riscă amenzi considerabile, de până la 5% din cifra de afaceri globală sau până la 40 de milioane de euro.
Un alt aspect esențial al directivei este obligativitatea creării unor structuri specializate în prevenirea corupției, focalizându-se pe educarea publicului. Această schimbare de perspectivă subliniază importanța prevenției și a culturii integrității, în detrimentul reacției ulterioare la faptele comise. În ceea ce privește România, țara a dezvoltat deja câteva instrumente pentru combaterea corupției, inclusiv Direcția Națională Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție, strategiile naționale anticorupție, Agenția Națională de Integritate, declarațiile de avere și interese, precum și mecanismele de verificare a integrității și incompatibilităților.
Cu toate acestea, sistemul anticorupție din România funcționează predominant într-un mod reactiv și neuniform. De-a lungul timpului, accentul a fost pus în mod constant pe anchete și condamnări, având în vedere datele disponibile în spațiul public, în detrimentul prevenției și standardizării coerente în conformitate cu normele europene. De asemenea, modificările frecvente ale legislației au generat adesea incoerențe, iar diferențele față de standardele europene au creat oportunități de vulnerabilitate. Aceasta a contribuit la o percepție generalizată în rândul populației că instituțiile anticorupție se concentrează mai mult pe prinderea ”peștilor mici” și mai puțin pe identificarea adevăratelor ”rechini” din sistem.
Se ridică acum întrebarea dacă aceste noi obligații vor conduce la o reformă adevărată sau dacă se vor dovedi a fi doar o etapă birocratică suplimentară impusă de Bruxelles.
