CUVÂNT ȘI TAINE, O RUBRICĂ DE PR. DR. RAFAEL VINTILĂ. URMÂND CALEA APOSTOLILOR: TRADIȚIA TRANSMISĂ, NU FABRICATĂ
Mântuirea, prin sfințirea noastră, înseamnă că suntem puși deoparte pentru Împărăția lui Dumnezeu, urmând căile Sfinților Apostoli și ucenicilor lor, ale Părinților Apostolici. Cele mai autentice surse ale credinței noastre sunt Sfintele Scripturi, scrierile patristice din cele dintâi secole, împreună cu hotărârile Sinodului Apostolic de la Ierusalim, ce datează aproximativ din anul 50 d.Hr. Acestea au fost urmate de cele ale Sinoadelor Ecumenice de la Niceea, Constantinopol, Efes și Calcedon, care au formulat și apărat învățătura apostolică referitoare la mântuire, Sfânta Treime și Persoana lui Hristos.
Catolicitatea și Ortodoxia, adică universalitatea și integritatea credinței, nu provin din tradiții tardive, ci din Cuvântul lui Dumnezeu, a cărui esență este cuprinsă în Crezul Apostolic. Armonizarea cu învățătura Bisericii antice este esențială, deoarece această armonie ne dezvăluie modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost înțeles și trăit încă din perioada Apostolică. Trebuie să ne dedicăm lui Dumnezeu, căci Împărăția Sa este un ospăț al Împăratului. Hristos Însuși vorbește despre „haina de nuntă”, iar Apocalipsa descrie pe cei mântuiți îmbrăcați în haine albe, spălate în sângele Mielului. În viața noastră există un cod vestimentar pentru evenimente importante; cu atât mai mult în Împărăția lui Dumnezeu. Haina de prieteni ai Împăratului ne este dată prin Sfântul Botez, când ne îmbrăcăm în Hristos: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Această haină trebuie păstrată curată prin pocăință și credință până la finalul acestei vieți.
O situație matematică poate fi corectată doar întorcându-ne la punctul în care a apărut eroarea și recalculând de acolo. Tot astfel se întâmplă și în credință: nu putem corecta o rătăcire continuând pe aceeași cale, ci trebuie să ne întoarcem la izvoarele adevărului. Răul poate fi desfăcut, dar nu poate fi transformat în bine doar prin trecerea timpului. Biserica este chemată să revină la originile ei apostolice. Tradiția Bisericească este necesară pentru păstrarea, explicarea, mărturisirea și aplicarea în timp a Tradiției Apostolice, fără a adăuga vreo nouă revelație.
Sfântul Atanasie cel Mare subliniază excelent necesitatea morții lui Hristos: „Dumnezeu ar fi trebuit să le ceară oamenilor să se pocăiască pentru păcatul lor? O astfel de cerință ar părea conformă cu caracterul divin, dar pocăința nu ar restabili dreptatea lui Dumnezeu, care ar fi părut mincinos. Pocăința nu îndepărtează consecințele păcatului, ci doar păcatul în sine.” De aceea, în viziunea lui, moartea lui Hristos nu este un gest arbitrar, ci o expresie a iubirii divine pentru creația Sa, o creație ce a căzut sub povara păcatului, morții și influenței diavolului. Dumnezeu nu a venit să răscumpere ceva străin de El, ci pe oamenii creați după chipul Său, și pe care îi numește copiii Săi. Asemenea oricărui tată iubitor, care ar risca viața pentru copilul său, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru a ne izbăvi. Chiar dacă Hristos a învins moartea, roadele acestei biruințe vor fi revelate în învierea de obște. În viața de zi cu zi, creștinul moare trupește, dar nu ca un condamnat, ci ca unul care adoarme în Hristos. Astfel, pentru cei credincioși, moartea nu este finalul, ci un pas către Împărăția veșnică.
Cu toate acestea, despărțirea de lume rămâne o luptă. Chiar și după optzeci de ani, inimile și ochii nostri se atașează de această viață. Psalmistul afirmă că „zilele omului sunt șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci”. C.S. Lewis subliniază că, dacă dorim să păstrăm lumea aceasta cu orice preț, vom pierde Raiul; în schimb, alegând Împărăția, ne vom da seama că nimic din ceea ce a fost cu adevărat bun nu s-a pierdut. Orice om ajuns în Rai va descoperi că esența tuturor dorințelor pure era, în realitate, Hristos. Doar cei care și-au completat călătoria pot declara cu adevărat: Hristos este totul, iar în și prin El se află adevărata patrie și bucurie. “Luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.”
