RĂGAZ PENTRU SUFLET (77). AMINTIREA POETULUI
Într-o zi senină de august, poetul Ștefan Augustin Doinaș trece printr-o ploaie de sunete, o furtună de inspirație ce se insinuează sub asfalt, făcându-ne să ne amintim de fragilitatea și efemeritatea artei sale. El se zărește ca un spectru vibrant, cu o vitalitate ce străpunge realitatea cotidiană, lăsând în urma sa un tumult de idei abia șlefuite, asemenea unei opere în plină creștere.
Privind cu ochii săi subtili la lumea din jur, poetul își deschide sufletul în fața cititorilor, aducându-ne în mijlocul Sibiului, un loc deosebit încărcat de inspirație. Aici, sub cerul său, el navighează prin emoții profunde, lăcrimând alături de îngrijorările și bucuriile vieții, pictând o imagine a dualității umane cu intensitate.
Dar ce reprezintă cu adevărat plecarea unui poet? Este mai mult decât o simplă sfârșire; este o ruptură dureroasă și un vis plin de gânduri, cu care genii subtile își satisfac curiozitatea și nevoile lăuntrice. În prezența acestor umbre ale trecutului, noi ne regăsim și ne întrebăm cum am putea trăi fără lumina și căldura pe care un artist ne-o oferă, lăsându-ne datori față de moștenirea sa.
Se conturează astfel o imagine vie: asfaltul pe care ne aflăm își deschide ciudat ușile, începând să cânte sub pașii noștri, transformându-ne în poeți în fața unei judecăți supărătoare. Poetul, o entitate efemeră, ne trezește conștiința, iar în apelul său, ne îndeamnă să ne regăsim vocile în acordurile lui.
Prin intermediul versurilor sale, Doinaș ne face să realizăm că artă nu este doar despre episoade fericite, ci și despre luptele interioare și tristețile ascunse. O, cum ar fi lumea fără acești finești ai sufletului, care își pun amprenta asupra existenței noastre, aducându-ne uneori lacrimi și uneori zâmbete!
Așadar, în această contemplare a trecerii timpului și a creației poetice, ne aducem aminte de Ștefan Augustin Doinaș (1922 – 2002), ale cărui cuvinte continuă să răsune ca un ecou în inimile noastre, invitându-ne să ne redescoperim empatia și sensibilitatea artistică, pentru a ne putea considera, și noi, parte a acestui univers artistic. Dumnezeu să-l odihnească!
