BOLNAVI ŞI… BOLNAVI. COANA MOAŞE ŞI NAPOLEON
La vârsta de 75 de ani, un om al satului continuă să demonstreze o vitalitate remarcabilă, contrazicând așteptările legate de vârstă. Născut și crescut într-un mediu rural, el nu a experimentat viața de la oraș, refuzând să muncească la CAP sau să facă naveta la uzina din Colibași. În schimb, toată cariera sa s-a desfășurat în calitate de moașă la un dispensar rural, un rol esențial care a marcat și sensibilizat comunitatea din care face parte. Venind pentru a căuta ajutor pentru diverse probleme dermatologice, m-a dus cu gândul la începuturile mele în carieră. Fără examene de rezidențiat, am fost nevoit să rămân șapte ani la țară, unde am avut privilegiul de a lucra alături de două moașe cu experiență.
În acea perioadă, m-am confruntat cu urgențe medicale diverse, de la nașteri premature la situații critice în cursul nopții, expus la intemperii de tot felul: ploaie, ninsoare, viscol. Neavând experiența necesară, îmi era extrem de frică de nașteri, având în vedere că, în timpul studenției, doar asistam la procesul nașterii, fără să fi luat parte efectiv la el. În primii trei ani, m-am bucurat de îndrumarea unei moașe curajoase și pricepute, în vârstă de 23 de ani, alături de care am învățat mult. O asistentă desăvârșită, care mi-a oferit suportul necesar, sfaturile ei devenind prețioase în momentele dificile.
A doua moașă cu care am colaborat era o persoană total diferită, adesea provocându-mi exasperare. O femeie robustă, în vârstă de 55 de ani, cu un mod de a se mișca ce îmi aducea aminte de rațele de la țară, perpetua o atitudine de sfidare. Această insubordonare era manifestă nu numai față de mine, dar și față de autoritățile locale, ignorând cu desăvârșire legitimitatea și normele care ar fi trebuit să o ghideze. Nașterile nocturne erau frecvente, dar ea făcea tot posibilul să evite transferul pacientelor în maternitate, sub pretextul unor nașteri „precipitate”, iar câteodată mă informase că totul s-a desfășurat fără complicații. Această atitudine mă frustra profund, mai ales că, pentru a mă învăța, am întrebat-o într-o zi despre Napoleon. Răspunsul ei a fost că a fost un rege, care „cred că a murit”, dar care nu știa să-mi spună când. Pentru ea, conceptele de bază precum miligramele și gramele erau misterioase, făcându-mă să îmi pun întrebări despre gradul de pregătire al unor persoane care practicau o meserie atât de vitală.
Acest tip de experiențe conturează realitatea complexă a asistenței medicale rurale, în care abilitățile și cunoștințele nu sunt întotdeauna corelate cu vârsta sau statutul profesional. Ele subliniază, de asemenea, necesitatea unei educații continue și a unei responsabilizări a tuturor celor implicați în sistemul de sănătate, pentru a asigura că pacienții primesc îngrijirea de care au nevoie. Cu toate acestea, ambele moașe m-au învățat lecții neprețuite despre viață, urgențe și complexitatea nașterii, iar aceste amintiri rămân parte integrantă a parcursului meu profesional.
Dr. Viorel Pătrașcu
