„`html
Nicolae Matea – Director General Dacia (31 Decembrie 1981 – 12 August 1989): între realitate și dificultăți financiare
Într-un interviu realizat de Cristina Rousseau, Nicolae Matea, fost director general al uzinelor Dacia, a discutat despre provocările cu care s-a confruntat în perioada în care a condus compania, sub regimul lui Nicolae Ceaușescu. Contextul economic era extrem de complicat, iar obținerea fondurilor necesare pentru dezvoltarea uzinei reprezenta o adevărată provocare.
„La Ministerul Construcției de Mașini exista un institut de proiectare, IPCM, care se ocupa cu toate aspectele legate de proiectare și dezvoltare în domeniu”, își amintește Matea. Conducerea acestui institut colabora strâns cu inginerii din cadrul Dacia, printre care se afla și inginerul Clopotaru, responsabil de coordonarea proiectelor specifice pentru uzină.
„Proiectul de dezvoltare a uzinei pentru o capacitate de 120.000 de autoturisme pe an necesita o pregătire temeinică: lucrul în 2 sau 3 schimburi, detalii despre cadența orară și alte aspecte tehnice erau esențiale,” explică Matea. Proiectul, o dată elaborat cu toate analizele necesare, era trimis spre aprobat la Minister, unde, din păcate, întârzierile și bias-urile politice complicau procesul de aprobat.
Povestind despre o anumită întâmplare, Nicolae Matea clarifică un mit: „Nu am fost delegat de către Centrala Industriei Auto Pitești, ci m-am dus personal la ministrul Industriei Constructoare de Mașini, Eugen Rădulescu. În întâlnirea noastră, Rădulescu a ‘umflat’ suma necesară de 16 milioane de lei solicitată de mine, ajungând la 86 de milioane.”
Situația a degenerat atunci când a fost direcționat către viceprim-ministrul Ion Radu, iar mai apoi la primul-ministru Dăscălescu. Într-un moment tensionat, Matea a auzit de la Ceaușescu că fondurile vor fi acordate, dar cu restricții severe, datorită impostului impus de sistemul comunist: „Spuneți-i lui Matea să strângă comitetul de partid și sindicatul pentru a prezenta realitatea așa cum este, căci eu nu-i las banii decât cu împrumut până în aprilie.”
Astfel, Nicolae Matea argumentează că obținerea finanțării a fost o chestiune de adaptare și de dexteritate politică. „Am aflat ulterior că suma ‘umflată’ afectase nu numai uzina, ci întreaga industrie auto din România,” adaugă el, sugerând că astfel de practici erau la ordinea zilei în perioada comunistă, afectând grav eficiența și dezvoltarea economică a țării.
„`
