BOLNAVI ŞI… BOLNAVI. UNDE SUNT ZĂPEZILE ŞI ŞCOLILE DE ALTĂDATĂ?
În societatea românească contemporană, se resimte o nostalgie profundă după vremea în care educația avea o cu totul altă valoare și o abordare distinctă. Mulți dintre românii maturi, cu experiențe variate din perioada de formare, susțin cu tărie că actualitatea educațională nu se compară cu standardele școlilor de altădată. Deși există și exemple de excelență educațională printre tineri, cum ar fi olimpicii care impresionează la nivel național și internațional, impresionanții studenți căutați de companii multinaționale, teama de mediocritate este totuși palpabilă.
Locuind de mai multe decenii lângă un liceu bine cotat din Pitești, observ cu perplexitate comportamentul tinerilor care vin la școală. Îmbrăcați adesea în stiluri necorespunzătoare, acestă generație se dedică mai mult aspectului exterior și culturii jocurilor de noroc decât studiului. Fashionul pare să fi devenit un criteriu definitoriu, cu adolescenți care îmbrățișează hainele de marcă în detrimentul unei îngrijiri adecvate a imaginii lor intelectuale.
Îmi aduc aminte de experiențele trăite în diverse colțuri ale lumii, cum ar fi Sri Lanka sau Republica Dominicană, unde tinerii purtau uniforme elegante care simbolizau respectul pentru educație. Când eram student la Medicină, într-o sesiune de examen, am asistat la un incident care m-a marcat: un coleg, neîngrijit, a fost refuzat de profesor din cauza aspectului său necorespunzător. Excepția i s-a făcut doar datorită unei situații tragice, dar acest eveniment a subliniat importanța apariției personale în mediul academic.
Experiențele mele ca profesor la Colegiul de Asistenți de la Universitatea Pitești m-au purtat în fața unor realități surprinzătoare, cum ar fi studenții îmbrăcați în bermude și șlapi la examene, familiarizându-mă astfel cu standardele tot mai scăzute ale disciplinei și seriozității în educație. Această stare de fapt ridică întrebarea: unde s-au dus valorile educației de odinioară, și cum putem, ca societate, să le redimensionăm în contextul prezent?
Concluzionând, amintirile și trăirile anilor trecuți ne sugerează o revizuire a priorităților în educația românească. Oare putem să ne întoarcem la o școală care nu doar formează minți, ci și caractere, fără a ne lăsa influențați de mode și superficialități?
