22 August 1890: A murit scriitorul Vasile Alecsandri, membru fondator al Academiei Române

F Marian
5 Min Read

„`html

22 AUGUST 1890: A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ SCRIITORUL VASILE ALECSANDRI, MEMBRU FONDATOR AL ACADEMIEI ROMÂNE

La data de 22 August 1890, s-a stins din viață Vasile Alecsandri, o figură proeminentă a literaturii române, redactor și proprietar al revistei „România literară”. Alecsandri a fost nu doar un scriitor talentat, ci și un membru fondator și de onoare al Academiei Române, cunoscut pentru contribuțiile sale inestimabile în domeniul literaturii, în special în poezie populară, având meritul de a publica prima culegere de acest tip.

Născut pe 21 iulie 1821, în județul Bacău, Moldova, Alecsandri s-a consacrat ca poet, dramaturg, folclorist, dar și om politic, având funcții precum ministru și diplomat. Activitățile sale s-au desfășurat pe parcursul secolului al XIX-lea, iar influența sa a modelat atât cultura moldovenească, cât și pe cea românească.

Fiul lui Vasile Alecsandri, medelnicer de profesie, și al Elenei Cozoni, Vasile a trăit o parte din copilărie în condiții de instabilitate din cauza refugierii familiei în munți, o situație generată de avansul armatei lui Alexandru Ipsilanti. Acest aspect a dus la ambiguitatea în ceea ce privește locul său de naștere, dar majoritatea cercetătorilor concordă asupra originii sale din județul Bacău. Alecsandri a avut un frate, Iancu, și o soră, Catinca, căsătorită cu Constantin Rolla, un boier și om politic român cunoscut pentru activitatea sa în favoarea Unirii Principatelor Române în 1859.

Între anii 1828 și 1834, Alecsandri a urmat studii la pensionul lui Victor Cuenim de la Iași, fiind înscris de tatăl său. Aici a studiat alături de personalități importante, precum Mihail Kogălniceanu și actorul Matei Millo, cu care a dezvoltat o prietenie strânsă. În 1834, el și alți tineri din mediul boieresc moldovenesc, inclusiv viitorul domn Al. I. Cuza, au fost trimiși la studii în Franța, unde Alecsandri și-a finalizat bacalaureatul în 1835.

Poeziile și piesele sale au început să apară începând cu anul 1838, când a publicat lucrări precum „Zunarilla”, „Marie”, și „Les brigands”. După întoarcerea în țară, a ocupat un post în administrație până în 1846, perioadă în care a călătorit în Italia împreună cu Costache Negruzzi, experiență ce a inspirat nuvela sa „Buchetiera de la Florența”. Activitatea sa artistică în teatrul din Iași, unde a început să scrie piese, l-a consacrat ca dramaturg. În noiembrie 1840 a avut loc prima reprezentație a piesei „Farmazonul din Hârlău”, urmată de „Cinovnicul și modista” în februarie 1841.

În 1842, Alecsandri a realizat o importantă călătorie în munții Moldovei, ce l-a determinat să aprecieze profund poezia populară românească, scriind primele sale lucrări în limba română, grupate mai târziu în ciclul „Doine”. Alecsandri a fost un participant activ în Revoluția de la 1848, fiind parte din mișcarea revoluționară din Moldova, ce a fost denumită „revolta poeților”. La 27 martie 1848, el a redactat și a prezentat o petiție cu 16 puncte domnitorului Mihail Sturdza.

După înfrângerea Revoluției, Vasile Alecsandri a fost exilat, călătorind prin Austria și Germania, și stabilindu-se la Paris, unde a continuat să scrie poezii precum „Adio Moldovei” și „Sentinela română”. Pierderea prietenului său, Nicolae Bălcescu, în 1852, a fost o lovitură pentru Alecsandri, care în următorii ani s-a aflat adesea în Franța, explorând ținuturi precum Pirineii, Marsilia și Madrid.

În 1855, s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, rezultând o fiică, Maria, născută în noiembrie 1857. Cei doi s-au căsătorit în 1876, la Mircești. După 1860, Alecsandri a devenit stabil la Mircești, chiar și în perioadele în care a fost plecat în misiuni diplomatice. În 1882, a fost ales președinte al secției de literatură a Academiei Române, având întâlniri cu personalități importante precum Ion Ghica. A fost, de asemenea, ministru în Franța, între 1885-1886, și a primit vizite de la poeți din Franța, precum Sully Prudhomme.

Vasile Alecsandri a trecut în neființă pe 22 august 1890, după o suferință îndelungată, fiind înmormântat cu onoruri la conacul său din Mircești, lăsând în urma sa o moștenire culturală extrem de valoroasă.

„`

Share This Article