SUPLIMENT BURSA / CONSTITUŢIA LIBERTĂŢII „E”
Articolul 1 – Statutul ireductibil al persoanei şi viaţa cu rost
(1) Persoana umană dispune de un statut ireductibil, care nu poate fi compromis prin tentative de reducere, definiție sau substituție, indiferent de forma sau justificările aduse pentru astfel de ingerințe.
(2) Viaţa umană poate îmbrăca un rost specific, orientându-se către un scop care nu poate fi impus sau confiscat din exterior, nereprezentând o ingerință, conform aliniatului (1), stabilind astfel limita tuturor formelor de organizare socială.
(3) Niciun organism, instituție, doctrină sau formă de organizare socială nu poate transforma o viziune asupra existenței umane într-un criteriu obligatoriu de conformare juridică sau acces la drepturi.
(4) Orice formă de organizare socială, economică sau politică este considerată nelegitimă în cazul în care, prin structura sa sau prin efectele sale, anulează statutul ireductibil al individului sau face imposibilă viața în sensul alin. (2).
Articolul 2 – Substituţia nelegitimă a rostului prin utilitate
(1) Atunci când recunoaşterea socială sau instituţională a unei persoane este determinată în mod explicit sau implicit de funcția sa economică, contribuția acesteia sau adaptabilitatea la sistem, se produce o substituție nelegitimă a rostului prin utilitate, incompatibilă cu Articolul 1, alineatul (2).
Articolul 3 – Libertatea ca statut efectiv al persoanei
(1) Libertatea reprezintă situația efectivă a individului de a alege, asuma și renunța la scopuri, angajamente și modalități de organizare a propriei vieți, fără constrângeri care să invalideze posibilitatea reală a acestor alegeri.
(2) Conceptul de libertate depășește limita formală sau declarația acesteia, necesitând existența unor condiții reale care să permită exercitarea opțiunii și reconfigurarea traseului de viață fără a pierde recunoașterea socială sau instituțională.
(3) Libertatea este incompatibilă cu orice tip de organizare socială, economică, juridică sau instituțională care leagă recunoașterea individuală de acceptarea unor obligații cumulative ce fac iluzorie posibilitatea eliberării, contrar Articolului 1, alineatul (2).
(4) Libertatea este esențială pentru realizarea unei vieți conforme cu Articolul 1, alineatul (2) și precede orice evaluare a utilității sau eficienței.
Articolul 4 – Constrângerea structurală
(1) Orice mecanism ce generează constrângere structurală este considerat incompatibil cu Articolul 1, alineatul (2) și poate atrage nelegitimitatea normelor, politicilor sau practicilor ce facilitează sau mențin acest mecanism.
(2) Existența constrângerii structurale survine atunci când individul se află într-un cadru social, economic, juridic sau instituțional, unde acceptarea unor obligații face imposibilă eliberarea efectivă.
(3) Această constrângere persistă chiar și în cazul consimțământului individului sau al acceptării sociale a cadrului dat, fără a justifica funcționarea sistemului atunci când sunt încălcate dispozițiile Articolului 1, alineatul (2).
Articolul 5 – Dobânda ca mecanism de constrângere structurală
(1) Dobânda, în orice formă oficializată, ce condiționează accesul individului la resursele necesare existenței de asumarea unei obligații financiare cumulative, fără mecanisme reale de reversibilitate, constituie un instrument de constrângere structurală, incompatibil cu Articolul 1, alineatul (2).
(2) Această constrângere devine evidentă atunci când obligația de rambursare, agravată prin dobândă, face imposibilă sau irealizabilă eliberarea efectivă a individului din raporturile de dependență economică, indiferent de natura consimțământului inițial.
(3) Statutul de constrângere structurală al dobânzii persistă fără a ține cont de consimțământul exprimat de individ sau acceptarea socială a practicii respective.
Articolul 6 – Datoria şi imposibilitatea structurală a rambursării
(1) Datoria devine incompatibilă cu Articolul 1, alineatul (2) atunci când structura sa economică sau juridică îngreunează previzibil rambursarea integrală, menținând individul într-o stare durabilă de constrângere.
(2) Imposibilitatea structurală a rambursării apare atunci când acumularea de obligații depășește capacitatea reală a individului de a se elibera prin eforturi de muncă sau participație socială în conformitate cu demnitatea și Articolul 1, alineatul (2).
Articolul 7 – Dreptul la ieşire
(1) Fiecare persoană are dreptul de a se elibera din relații sau obligații care, prin efectele lor cumulative, încalcă Articolul 1, alineatul (2) sau fac iluzorie libertatea definită la Articolul 3.
(2) Dreptul la ieșire implică existența unor mecanisme accesibile efective care să permită individului să iasă din stări de constrângere structurală.
(3) Niciun individ nu poate fi privat de recunoaștere socială sau sancționat pentru exercitarea acestui drept atunci când cadrul abandonat este incompatibil cu Articolul 1, alineatul (2).
Articolul 8 – Incidenţa structurală
Controlul constituţional se poate aplica oricărui mecanism care poate afecta libertatea efectivă a individului, indiferent de forma sa juridică sau de consimțământul părților implicate.
Articolul 9 – Raporturi economice
Sunt subiecți ai controlului constituțional acele raporturi economice care pot produce asimetrii structurate sau dependențe cu impact asupra autonomiei economice a individului.
Articolul 10 – Raporturi financiare şi de credit
Raporturile financiare care duc la imposibilitatea de stingere a obligațiilor sunt, de asemenea, subiecți ai controlului constituțional.
Articolul 11 – Raporturi de muncă şi producţie
Controlul constituțional se extinde și asupra raporturilor de muncă atunci când structura acestora poate genera constrângeri asupra individului.
Articolul 12 – Raporturi patrimoniale
Raporturile patrimoniale sunt supuse controlului constituțional dacă acestea generează ierarhii permanente sau afectează accesul la resurse economice esențiale.
Articolul 13 – Raporturi instituţionale
Pe aceeași linie, raporturile instituționale care produc constrângeri structurale sunt supuse controlului constituțional.
Articolul 14 – Raporturi colective
Raporturile colective vor fi inspectate constituțional în măsura în care pot înlocui cooperarea voluntară cu acțiuni coercitive.
Articolul 15 – Incidenţa transversală
Controlul constituțional se va aplica oricărei structuri care produce efecte contrare principiilor stabilite în Titlurile I și III.
Articolul 16 – Interdicţia angajării structurale cumulative
Sunt admisibile doar mecanismele care nu determină angajamente care depășesc capacitățile reale de susținere ale individului.
Articolul 17 – Ieşirea structurală
Un mecanism trebuie să includă modalități reale de eliberare, nelegate de conflicte externe sau de șocuri sistemice.
Articolul 18 – Proporţionalitatea obligaţiilor
Un mecanism este admisibil dacă obligațiile sale sunt proporționale cu performanța reală.
Articolul 19 – Subordonarea exigenţelor faţă de baza reală
Un mecanism trebuie să aibă exigențele sale subordonate activităților reale care le susțin.
Articolul 20 – Neutralitatea faţă de conflict
Sunt admisibile echilibrările structurale care nu necesită distrugerea de capital sau conflicte sociale.
Articolul 21 – Distribuţia simetrică a riscului
Riscurile trebuie distribuite echitabil între părțile implicate
Articolul 22 – Reversibilitatea mecanismului
Un mecanism trebuie să permită dezangajarea fără a provoca dislocări sociale.
Articolul 23 – Absenţa ierarhiilor permanente de statut
Nicio structură nu trebuie să producă ierarhii permanente între persoane.
Articolul 24 – Compatibilitatea cu funcţionarea comunitară
Un mecanism trebuie să nu afecteze funcționarea relațiilor comunitare.
Articolul 25 – Evaluabilitatea periodică
Un mecanism trebuie să permită evaluarea periodică a efectelor sale.
Articolul 26 – Controlul constituţional al arhitecturilor structurale
Arhitecturile care au un impact structural semnificativ sunt supuse controlului constituțional.
Articolul 27 – Competenţa Curţii Constituţionale
Curtea Constituțională este autoritatea supremă în stabilirea compatibilității sau necompatibilității arhitecturilor structurale.
Articolul 28 – Procedura constituţională specializată
Curtea Constituţională aplică o procedură distinctă pentru analiza competenței arhitecturii structurale.
Articolul 29 – Dreptul de sesizare
Controlul constituțional poate fi solicitat de diverse entități pe baza legislației.
Articolul 30 – Controlul ex ante
Controlul ex ante poate fi aplicat arhitecturilor structurale noi sau modificate cu impact semnificativ.
Articolul 31 – Controlul ex post
Curtea va exercita controlul ex post asupra arhitecturilor existente atunci când apar efecte incompatibile.
Articolul 32 – Sarcina probei
Sarcina dovedirii compatibilității revine susținătorilor arhitecturii analizate.
Articolul 33 – Efectele constatării neconstituţionalităţii structurale
Constatarea neconstituționalității produce obligația sistemului de a se adapta conform deciziilor Curții.
Articolul 34 – Interdicţia eludării
Este interzisă orice formă de eludare a controlului constituțional.
Articolul 35 – Publicitatea şi motivarea deciziilor
Deciziile Curții trebuie să fie publice și motivate conform criteriilor constituționale.
Articolul 36 – Obligaţia de conformare
Toate autoritățile trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale.
Articolul 37 – Principiul continuităţii juridice
Incompatibilitatea nu produce nulitatea imediată a relațiilor existente, ci declanșează dezangajarea ordonată.
Articolul 38 – Efectele în timp ale constatărilor structurale
Observațiile de neconstituționalitate au un impact doar asupra viitorului.
Articolul 39 – Dezangajarea ordonată
Dezangajarea trebuie realizată fără a cauza șocuri sistemice.
Articolul 40 – Protecţia persoanelor şi a comunităţilor
Persoanele afectate de dezangajare trebuie protejate în mod special.
Articolul 41 – Interdicţia perpetuării arhitecturilor incompatibile
Este interzisă menținerea arhitecturilor declare ca necompatibile.
Articolul 42 – Controlul constituţional al tranziţiei
Toate măsuri de dezangajare sunt supuse controlului Curții.
Articolul 43 – Limitele tranziţiei
Tranziția nu poate fi nelimitată în timp și trebuie să asigure continuitatea juridică.
Articolul 44 – Obiectul ordinii economice
Ordinea economică este admisibilă doar dacă nu produce constrângeri structurale asupra individului.
Articolul 45 – Neutralitatea faţă de formele economice
Nicio formă economică nu este privilegiată de Constituție.
Articolul 46 – Interdicţia constrângerii temporale
Participarea economică nu poate fi condiționată de obligații cumulative excesive.
Articolul 47 – Reversibilitatea economică
Mecanismele economice trebuie să permită ieșirea efectivă a individului.
Articolul 48 – Neutralitatea faţă de conflict
Mecanismele trebuie să nu depindă de conflicte pentru a funcționa.
Articolul 49 – Autonomia persoanei
Participarea economică se bazează pe consimțământ efectiv și informat.
Articolul 50 – Limitarea concentrărilor cu efect constrângător
Concentrările economice care produc dependență structurală sunt incompatibile.
Articolul 51 – Proporţionalitatea obligaţiilor
Obligațiile economice trebuie să fie echilibrate în raport cu beneficiile.
Articolul 52 – Continuitatea activităţii fără perpetuarea constrângerii
Adaptarea mecanismelor economice trebuie să nu rezulte în efecte de constrângere.
Articolul 53 – Evaluarea constituţională a admisibilităţii
Admisibilitatea mecanismelor economice este evaluată conform criteriilor stabilite.
Articolul 54 – Obiectul titlului
Organizarea muncii, recunoașterea valorii și distribuția rezultatelor trebuie să respecte libertatea individuală.
Articolul 55 – Admisibilitatea organizării muncii
Munca trebuie organizată astfel încât să nu genereze dependență structurală.
Articolul 56 – Reversibilitatea raporturilor de muncă
Raporturile de muncă admisibile trebuie să permită ieșirea efectivă a indivizilor.
Articolul 57 – Neutralitatea faţă de captură şi conflict
Sunt incompatibile acele mecanisme care depind de degradarea condițiilor de muncă.
Articolul 58 – Recunoaşterea valorii muncii
Valoarea muncii trebuie recunoscută fără a impune obiective imposibile.
Articolul 59 – Proporţionalitatea distribuţiei
Distribuția rezultatelor activității trebuie să fie proporțională.
Articolul 60 – Limitarea asimetriilor structurale
Asimetriile care elimină alternative reale sunt incompatibile.
Articolul 61 – Autonomia persoanei în muncă
Participarea productivă se bazează pe consimțământ liber.
Articolul 62 – Continuitatea activităţii fără perpetuarea constrângerii
Reorganizarea activităților trebuie să nu conserve constrângerile structurale.
Articolul 63 – Evaluarea constituţională a admisibilităţii
Formele de muncă sunt supuse evaluării conform criteriilor constituționale.
Articolul 64 – Obiectul titlului
Condițiile de proprietate și folosință trebuie să respecte libertatea individuală.
Articolul 65 – Distincţia dintre proprietate şi control
Exercitarea proprietății nu trebuie să devină controlul structural al persoanelor.
Articolul 66 – Accesul la bunuri esenţiale
Accesul la resurse esențiale nu poate depinde de raporturi de dependență.
Articolul 67 – Reversibilitatea raporturilor patrimoniale
Raporturile de proprietate trebuie să permită ieșirea efectivă.
Articolul 68 – Neutralitatea faţă de captură şi conflict
Mecanismele proprietății nu trebuie să depindă de excluderi sau conflicte.
Articolul 69 – Limitarea concentrărilor patrimoniale cu efect constrângător
Concentrările de proprietate care produc dependență sunt incompatibile.
Articolul 70 – Proporţionalitatea beneficiilor şi obligaţiilor
Beneficiile din proprietate trebuie să fie proporționale cu obligațiile.
Articolul 71 – Continuitatea folosinţei fără perpetuarea constrângerii
Regimurile de proprietate trebuie reorganizate fără constrângeri.
Articolul 72 – Autonomia persoanei în raporturile patrimoniale
Participarea la raporturi de proprietate se bazează pe consimțământ liber.
Articolul 73 – Evaluarea constituţională a admisibilităţii
Admisibilitatea regimurilor patrimoniale este evaluată constituțional.
Articolul 74 – Obiectul titlului
Condițiile finanțelor publice trebuie să respecte libertatea și stabilitatea socială.
Articolul 75 – Finalitatea finanţelor publice
Finanțele publice trebuie să susțină funcțiile esențiale și solidaritatea.
Articolul 76 – Interdicţia capturii viitoare prin finanţe publice
Finanțările publice nu trebuie să impună obligații cumulativ periculoase.
Articolul 77 – Neutralitatea faţă de conflict
Finanțările trebuie să fie lipsite de dependențe structurale.
Articolul 78 – Proporţionalitatea contribuţiei
Contribuțiile publice trebuie să fie în funcție de capacitatea reală de contribuție.
Articolul 79 – Reversibilitatea obligaţiilor fiscale şi colective
Obligațiile fiscale trebuie să permită ajustarea sau încetarea lor.
Articolul 80 – Transparenţa şi inteligibilitatea mecanismelor financiare
Mecanismele financiare trebuie să fie clare și verificabile.
Articolul 81 – Limitarea acumulărilor financiare publice cu efect constrângător
Acumulările care produc dependență sunt incompatibile.
Articolul 82 – Continuitatea funcţiilor publice fără perpetuarea constrângerii
Reorganizarea finanțelor trebuie să evite perpetuarea constrângerilor.
Articolul 83 – Controlul constituţional al finanţelor publice
Toate mecanismele financiare vor fi supuse controlului constituțional.
Articolul 84 – Obiectul titlului
Condițiile instrumentului monetar și de credit trebuie să respecte libertatea individuală.
Articolul 85 – Crearea instrumentelor monetare
Crearea instrumentelor monetare trebuie să nu impună datorii cumulative.
Articolul 86 – Alocarea creditului
Creditul trebuie alocat în mod proporțional și reversibil.
Articolul 87 – Interdicţia remunerării prin obligaţie cumulativă
Remunerarea bazată pe obligații cumulative este incompatibilă.
Articolul 88 – Partajul riscului şi al rezultatului
Instrumentele financiare trebuie să distribue riscul în mod echitabil.
Articolul 89 – Neutralitatea faţă de conflict şi criză
Instrumentele trebuie să nu depindă de conflict pentru reproducerea lor.
Articolul 90 – Reversibilitatea infrastructurală
Mecanismele monetare trebuie să permită ajustarea sau conversia raporturilor.
Articolul 91 – Transparenţa şi inteligibilitatea instrumentelor
Instrumentele trebuie să fie clare pentru evaluarea participării individului.
Articolul 92 – Limitarea concentrărilor infrastructurale
Concentrările care produc dependență structurală sunt incompatibile.
Articolul 93 – Controlul constituţional
Admisibilitatea instrumentelor financiare este evaluată conform criteriilor constituționale.
Articolul 94 – Obiectul titlului
Condițiile educației trebuie să respecte libertatea de alegere.
Articolul 95 – Finalitatea educaţiei
Educația trebuie să dezvolte capacitatea de judecată autonomă.
Articolul 96 – Interdicţia subordonării educaţiei
Educația nu poate subordona individul unor scopuri externe.
Articolul 97 – Accesul la educaţie
Accesul nu poate fi condiționat de dependențe structurale.
Articolul 98 – Neutralitatea faţă de captură
Educația trebuie să evite îndoctrinarea și limitarea alegerilor reale.
Articolul 99 – Reversibilitatea parcursului educaţional
Parcursurile educaționale trebuie să permită schimbarea fără daune ireversibile.
Articolul 100 – Pluralitatea instituţională
Pluralitatea instituțiilor educaționale trebuie să evite segregarea.
Articolul 101 – Controlul constituţional
Admisibilitatea formelor educaționale este evaluată constituțional.
Articolul 102 – Obiectul titlului
Condițiile de protecție a sănătății trebuie să respecte libertățile individuale.
Articolul 103 – Statutul persoanei în raport cu sănătatea
Individul nu poate fi redus la un obiect medical.
Articolul 104 – Consimţământul efectiv
Intervențiile medicale trebuie să fie consimțite în mod eficient și reversibil.
Articolul 105 – Interdicţia constrângerii medicale structurale
Mecanismele de sănătate nu trebuie să impună dependențe structurale.
Articolul 106 – Accesul la îngrijiri
Accesul la sănătate nu poate depinde de obligații cumulative.
Articolul 107 – Reversibilitatea deciziilor
Deciziile medicale trebuie să permită revizuirea fără pierderi.
Articolul 108 – Neutralitatea faţă de captură şi conflict
Intervențiile de sănătate nu trebuie să se bazeze pe frică sau conflict.
Articolul 109 – Controlul constituţional
Mecanismele de sănătate sunt subiecți ai controlului constituțional.
Articolul 110 – Obiectul titlului
Condițiile vieții culturale trebuie să respecte libertatea de expresie.
Articolul 111 – Libertatea creaţiei
Creația culturală este admisibilă în măsura în care nu este constrânsă ideologic.
Articolul 112 – Accesul la cultură
Accesul nu poate fi condiționat de conformism.
Articolul 113 – Pluralitatea expresiilor culturale
Pluralitatea culturilor este protejată în situația în care nu produce monopol.
Articolul 114 – Interdicţia instrumentalizării culturii
Utilizarea culturii ca instrument de excludere este incompatibilă.
Articolul 115 – Reversibilitatea apartenenţei culturale
Apartenența culturală nu poate crea efecte ireversibile.
Articolul 116 – Controlul constituţional
Admisibilitatea mecanismelor culturale este supusă controlului constituțional.
Articolul 117 – Obiectul titlului
Condițiile mediului de viață trebuie să asigure libertatea comunității.
Articolul 118 – Mediul ca suport al vieţii cu rost
Protecția mediului trebuie să susțină viața comunității, fără constrângeri structurale.
Articolul 119 – Interdicţia constrângerii ecologice structurale
Mecanismele de mediu nu trebuie să impună poveri cumulative fără drept de ieșire.
Articolul 120 – Proporţionalitatea obligaţiilor ecologice
Obligațiile de mediu trebuie să fie proporționale cu capacitatea de adaptare.
Articolul 121 – Accesul la condiţii de viaţă
Accesul la resurse vitale nu poate depinde de relații de dependență.
Articolul 122 – Neutralitatea faţă de captură şi conflict
Mecanisme ecologice nu trebuie să depindă de crize sau conflicte.
Articolul 123 – Controlul constituţional
Condțiile legate de mediu sunt subiecți ai controlului constituțional.
Articolul 124 – Aplicabilitatea directă a Constituţiei
Constituția se aplică direct, fără a fi împiedicată de lipsa unor norme subsecvente.
Articolul 125 – Prevalenţa criteriilor constituţionale
Nicio legislație nu poate produce efecte adverse față de criteriile constituționale.
Notă: Sintagma „Constituția libertății E” desemnează această propunere ca un proiect orientat spre libertate ca statut efectiv al persoanei.
