Răgaz pentru suflet (48) Jurnal
Sub cerul mohorât, norii se agățau de țepii înalți ai turlelor, creând o atmosferă misterioasă și poetică. În jur, liniștea părea să cuprindă totul, amintind de liniștea specifică sărbătorilor pascale, în timp ce podeaua, vărgată ca burta unei balene, păstra amintiri vechi, dar vii.
Reflectând asupra timpului trecut, îmi amintesc un an ce părea desprins dintr-o poveste, cu o lume despicată, plină de contraste. Tu, sub forma unei nimfe albe, te-ai ivit în viața mea, cu finețea colțului diafan care se adhesează într-o because de mere de piatră, ascunsă în copaie.
Într-o dimineață, când razele soarelui pătrundeau timid în încăpere, domestiții cocorii se jucau, amuzându-se în spatele perdelei. Totul era fascinant și ciudat în același timp, iar dintr-o ușă se auzea un zgomot, un bumbac fantomatic fugind, având un aer de mister în jur.
Viața, asemeni unui vehicul, părea să se oprească și să pornească în momente de întuneric, repetând aceleași scenarii. Și, alături de tine, simțeam cum în palma mea caldă se juca o purpură, rotundă, de bile numărate, fiecare având povestea ei. Acest amalgam de trăiri și amintiri se împletește cu adevăruri adânci despre existență și spiritualitate.
Cu fiecare vers scris, Leonid Dimov, poetul care a lăsat o amprentă puternică în literatura română, ne amintește de efemeritatea momentelor, dar și de frumusețea lor. Descoperim astfel, prin cuvintele lui, o lume plină de nuanțe, aducându-ne aminte să ne oprim din goana cotidianului și să ne împrospătăm sufletul cu poezie și reflecție.
