LECȚIA DE DREPT. PERIMAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Perimarea reprezintă stingerea sau încheierea procesului judiciar în stadiul în care se află, din cauza inexistenței de activitate procesuală, fiind imputabilă părții implicate, pe o durată de 6 luni, așa cum prevede legea. Oricare cerere adresată instanței, fie că este vorba despre chemare în judecată, contestație, apel, recurs sau revizuire, este supusă perimării automat, chiar și în situația în care partea este incapabilă, dacă nu a fost realizată nicio activitate pe parcursul acestei perioade, din motive care ii sunt atribuite.
Există însă diverse circumstanțe care nu constituie motive de perimare, cum ar fi acele cazuri când actele de procedură trebuiau întreprinse din oficiu sau când, din motive care nu pot fi imputate părții, cererea nu a fost primită de instanța competentă sau nu s-a putut stabili un termen de judecată. De exemplu, se pot menționa:
1. suspendarea procesului din lipsa părților, fără ca aceasta să fi solicitat judecarea în absență; 2. suspendarea procesului din cauza omiterii citării legale a unei părți, fără a dispune instanța, de oficiu, refacerea procedurii de citare; 3. cazuri în care procesul rămâne în nelucrare ca urmare a admițării cererii de strămutare sau a declinării de competență, sau după înregistrarea în termen a apelurilor sau recursurilor, în care situația impune ca dosarul să fie transmis din oficiu instanței competente.
Termenul de perimare începe să curgă de la ultimul act de procedură realizat, fie de părți, fie de instanță. Așadar, momentul în care judecata a fost suspendată devine referința de timp pentru calculul perimării. Este important de reținut că perimarea afectează toți participanții la proces, indiferent de rolul lor, conform principiului indivizibilității procesului civil.
Perimarea este o chestiune ce poate fi constatată atât din oficiu, cât și la cererea părții interesate. Judecătorul este obligat să convoace urgent părțile și să dispună grefierului să întocmească un referat cu privire la actele de procedură ce au relevanță pentru caz. Deși perimarea se produce de drept, pentru a-i produce efectele acesteia, este necesară constatarea instanței de judecată, care va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se considera cererea ca fiind perimată. Această verificare trebuie să se facă garantându-se respectarea principiului contradictorialității.
Perimarea poate fi ridicată și pe cale de excepție, fie în camera de consiliu, fie în ședință publică. Totuși, este esențial de menționat că invocarea perimării nu se poate face pentru prima dată în instanța de apel. Aceasta constituie un incident procesual care apare în cursul judecății, iar competența de a soluționa excepția perimării revine instanței care se ocupă de cererea principală ori, în funcție de caz, de calea de atac legată de care a fost ridicată excepția. În eventualitatea că, în aceeași zi, sunt înregistrate atât o cerere pentru constatarea perimării, cât și un act procedural ce întrerupe curgerea termenului, fără a putea fi stabilită ordinea acestei înregistrări, îndoiala va beneficia părții care este supusă sancțiunii, prevalând actul cu efect suspendator.
În cazul în care instanța concluzionează că perimarea nu a intervenit, va pronunța o hotărâre care poate fi contestată împreună cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea va fi supusă recursului la instanța ierarhic superioară în termen de 5 zile de la pronunțare, iar prin aceasta instanța de judecată este modificată, având ca efect stingerea procesului civil.
Avocat Maria Cristina Lețu, doctor în Drept
